VIDEO Emanuel Ungureanu (USR PLUS) susține că o deputată PSD votează și pentru o colegă de partid la legea bugetului / Cea care și-ar fi lăsat cartela de vot în sală ar fi avocata Laura Vicol

1 lună in urmă 2

Deputatul USR PLUS, Emanuel Ungureanu, susține că, la dezbaterile din ședința comună a Parlamentului, o deputată PSD, Matilda Goleac, ar fi votat la două cartele, și în locul unei colege de partid, cea care și-ar fi lăsat cartela de vot în sală ar fi avocata Laura Vicol.

„Complet ilegal, o doamnă deputat de la PSD votează și pentru colega de bancă, cu încălcarea flagrantă a Regulamentului. Pur și simplu nu se pot abține să nu încalce legea pesediștii…”, a scris Emanuel Ungureanu, luni seara, pe Facebook.

Deputatul USR PLUS a postat și înregistrări video în care deputata PSD se uită în jur, apasă mai întâi pe cartela din fața ei și apoi întinde mâna și apasă pe sistemul de vot de la locul din dreapta.


Înainte de ora 24.00, parlamentarii au votat să prelungească ședința pentru aprobarea bugetului până la ora 2 dimineața.

Redăm integral postarea deputatului Emanuel Ungureanu.

„FLAGRANT!
La această oră târzie din noapte se votează în Parlamentul României, din greu, bugetul României.
Complet ilegal, o doamnă deputat de la PSD, votează și pentru colega de bancă, cu încălcarea flagrantă a Regulamentului.
Pur și simplu nu se pot abține să nu încalce legea pesediștii…
Vai și amar.
După ce au depus 3000 de amendamente la buget în bătaie de joc, nu se obosesc să le voteze.
Cea care și-a lăsat cartela să voteze singură se numește Vicol-Ciorbă Laura-Cătălina.
Am aflat cum o cheamă pe doamna de la PSD care a votat la 2 cartele, Matilda Goleac și se pare că este la primul mandat.
Învață repede…”


Sursa foto: Captură video

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă