VIDEO. Drumul către Rânca s-a blocat din cauza aglomerației și a mașinilor lăsate de turiști pe marginea șoselei

2 săptămâni in urmă 24

Drumul către stațiunea Rânca este blocat din cauza numărului extrem de mare de mașini. Coada de mașini se întinde pe kilometri întregi. La fel stau lucrurile și pe Valea Prahovei, unde a fost luată măsura devierii circulației de către polițiștii de la Rutieră, pentru a încerca să fluidizeze traficul.

Foarte mulți turiști au mers la Rânca, iar la intrarea în localitate s-au format cozi interminabile de mașini. Șoseaua este curățată de zăpadă, însă turiștii au nevoie de răbdare pentru a merge mai departe.

Cristi Tudor, reprezentant al Direcției de Drumuri Târgu Jiu, spune că turiștii încearcă să ajungă în stațiune, dar „e blocat din Novaci, nu se mai poate mișca nimic”, potrivit Mediafax.

Aglomerația s-a produs și din turiștilor care își lasă mașinile parcate pe marginea drumului.

Cozi de mașini pe Valea Prahovei

Traficul rutier este intens către zona montană şi pe raza staţiunilor de pe Valea Prahovei, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, se circulă în coloană pe sensul de urcare spre Braşov, între localităţile Nistoreşti şi Comarnic, judeţul Prahova, iar în cealaltă direcţie, valorile de trafic sunt intense între staţiunile Predeal şi Buşteni.

Totodată, Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că în judeţul Braşov, începând cu ora 11,45, pentru a asigura fluenţa traficului, a fost luată măsura devierii (nivel de recomandare) circulaţiei de pe DN1, dinspre Braşov către Valea Prahovei, pe DN1A Săcele - Cheia - Ploieşti.

Cu aceeaşi oră se aplică şi devierea (nivel de recomandare) de pe DN73A Râşnov - Predeal pe DN73, fie către Braşov şi apoi spre Cheia pe DN1A, fie către Piteşti pe DN73 şi apoi spre Bucureşti pe autostrada A1.

Editor : A.A.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă