VIDEO Cîţu: Am aprobat sumele pentru plata tichetelor de masă ale minerilor aflaţi în greva foamei în Suceava

3 săptămâni in urmă 6

Guvernul a aprobat alocarea sumelor necesare pentru plata tichetelor de masă ale minerilor aflaţi în greva foamei la Suceava, a declarat joi prim-ministrul Florin Cîţu. "Prin hotărâre de guvern, am alocat sumele necesare pentru plata tichetelor de masă pentru minerii care sunt astăzi, erau în greva foamei în Suceava; am rezolvat şi această problemă", a afirmat Florin Cîţu, la Palatul Victoria, după şedinţa de guvern.   Minerii de la Sucursala Crucea a Companiei Naţionale a Uraniului (CNU) s-au blocat în subteran în urmă cu o săptămână, în semn de protest faţă de faptul că nu le-au fost plătite drepturile salariale. Este vorba despre 160 de mineri de la exploatările Crucea şi Botuşanu care au declanşat protestul pentru că nu şi-au primit salariile timp de două luni şi au ameninţat că vor intra în greva foamei dacă revendicările lor nu vor fi satisfăcute. Protestul s-a declanşat spontan, la suprafaţă, iar apoi ortacii au decis să se blocheze în subteran. La Sucursala Crucea a CNU lucrează circa 300 de persoane. Protestatarii au reclamat şi faptul că de un an nu au primit suplimentul alimentar antidot, în valoare de 30 de lei/zi. AGERPRES/ (A,AS - autor: Daniel Florea, editor: Antonia Niţă, editor online: Ada Vîlceanu)   Suirsa foto: gov.ro
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă