VIDEO Cioloș: Nu vom sta la târguieli, nici nu vom răspunde la culpabilizări, chiar dacă poate vine PNL și zice că uite ăștia mici și răi nu prea ascultă / Barna: La formarea majorităților în consilii vom fi foarte fermi pe principiile legate de integritate, transparență, toleranță zero la nepotism

5 luni in urmă 19

Copreședinții USRPLUS Dacian Cioloș și Dan Barna au precizat, luni, într-o conferință de presă, că nu vor face rabat de la principiile pe care le susțin în formarea majorităților în consiliile locale și județene și nici nu vor răspunde la eventuale târguieli și culpabilizări din partea altor partide, cum ar fi PNL.

Dacian Cioloș a precizat că, pentru USRPLUS și pentru România semnificativ nu e atât numărul de primari, de consilieri, cât faptul că e pentru prima dată când cetățenii apreciază la vot principiile în jurul cărora și-au construit programul.

„E un rezultat fantastic pentru noi, pentru că pentru prima dată oamenii apreciază la vot felul nou de a face politică”, a adăugat Cioloș și a precizat că, dacă ar fi fost două tururi la primari, USRPLUS ar fi câștigat și mai mult.

„Începem să vedem un nou mod de abordare a politicii din partea alegătorilor, care apreciază mai mult mesajele pozitive, proiectele. Abordarea noastră a fost fără hoție și cu proiecte, cu viziune”, a subliniat Cioloș.

Dacian Cioloș a precizat că aleșii USRPLUS au trei mari obiective: transparență în modul în care se vor lua deciziile, vizavi de felul și eficiența cum se vor cheltui banii publici, și în relația cu cetățenii, apoi o simplificare a birocrației, prin digitalizare și accesul la fdondurile europene.

Nu vom sta la târguieli, nici nu vom răspunde la culpabilizări din partea altor partide, chiar dacă poate PNL va veni că uite ăștia mici și răi nu prea ascultă. (…) Vom explica cetățenilor cum construim revoluția bunei guvernări a secolului 21”, a avertizat Dacian Cioloș.

Și Dan Barna a subliniat că, la formarea majorităților în consiliile locale și județene, cei de la USRPLUS vor fi foarte fermi pe principiile pe care le-au susținut.

„Vom fi foarte fermi pe principiile legate de integritate, transparență, toleranță zero la nepotism, la probleme de corupție sau integritate”, a afirmat Barna.

„Loialitate, seriozitate, garanția unei bunei guvernări le aduce USRPLUS în consiliile locale”, a precizat Barna.

Citește și USR PLUS a pornit valul schimbării în marile orașe. Oligopolul PSD – PNL e spart de partidul generației Netflix

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă