VIDEO. Catastrofă de proporții. Haos și cartiere întregi spulberate, după explozii într-o unitate militară din Guineea Ecuatorială

1 lună in urmă 1

Imagini apocaliptice au fost surprinse duminică în capitala economică a Guineei Ecuatoriale, Bata, după ce patru explozii s-au produs într-un depozit de muniții dintr-o unitate militară. Forța deflagrațiilor a fost atât de mare, încât zone întregi din oraș, aflate în apropiere, au fost pur și simplu spulberate, iar altele sunt în ruine. Nimeni nu știe câți oameni au murit, câți răniți sunt și în ce stare se află.

Supraviețuitorii bântuie confuzi și disperați pe străzi, iar în spitalul din localitate, rămas totuși în picioare, personalul medical este depășit de numărul pacienților.

Un prim bilanț indică 17 morți și sute de răniți, potrivit BBC.

Președintele țării a declarat că exploziile au fost cauzate de „neglijențe” în depozitarea dinamitei, iar imaginile apărute pe rețelele sociale arată coloane uriașe de fum și oameni care caută supraviețuitori în ruinele clădirilor prăbușite. 

Ministrul sănătății a făcut un apel pentru voluntari și donații de sânge din cauza numărului mare de victime. Sunt cel puțin 420 de răniți, iar spitalele nu mai au locuri și pacienții stau pur și simplu întinși pe jos, pe holuri. 

Ambasada Spaniei a cerut cetățenilor spanioli să stea acasă și a pus la dispoziție numere de telefon pentru situații de urgență. Guineea Ecuatorială a fost colonie spaniolă până în 1968. 

La rândul său, ambasadorul Franței a transmis condoleanțe și a descris evenimentul drept o „catastrofă”. 

Vă avertizăm, urmează imagini care vă pot afecta emoțional:

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă