VIDEO Autostrada Sebeș - Turda (Lotul 2), asfaltată în întregime și aproape de finalizare / Cum arată zona pe care se va circula pe o singură cale când se va deschide traficului

1 lună in urmă 20

Lucrările la cei circa 25 de kilometri ai Lotului 2 din Autostrada A10 Sebeș - Turda sunt aproape de final, iar tot tronsonul a fost deja asfaltat. Vorbim practic de ultimii kilometri care așteaptă să fie finalizați după lucrări de mai bine de 7 ani la autostrada A10. Deschiderea traficului în acest an e aproape o certitudine, deși pe o anumită bucată traficul se va circula doar pe unul din sensurile autostrăzii din cauza unei alunecări de teren ce încă necesită monitorizare și lucrări.

Lotul 2 are o lungime de circa 24,3 km, însă odată cu deschiderea sa vor fi dați în trafic alți circa 4,5 km de autostradă de pe loturile adiacente care nu puteau fi folosiți până acum.

În prezent, scriptic tronsonul a ajuns la un progres fizic de circa 90%, însă imaginile video surprinse din dronă arată că Lotul 2 este foarte aproape de finalizare și de deschiderea traficului.

Pe toată lungimea lotului s-a turnat deja asfaltul, iar pe multe porțiuni se lucrează la montarea ultimelor parapete și trasarea marcajelor, informează publicația locală

Ziarul Unirea.

A10 Sebeș - Turda - trafic deschis cel mai probabil pe o singură cale la Oiejdea


Desigur, încă există câteva zone unde constructorul se concentrează cu lucrările pe ultima sută de metri. La nodul rutier de la Teiuș (min 9:25) încă mai sunt câteva lucrări de finalizat.

La fel și în zona subtraversării drumului județean DJ107E, în apropiere de Aiud (min. 26.35), unde se lucrează acum la finalizarea rampelor, montarea parapetelor și a panourilor fonoabsorbante.

În acel punct finalizarea pasajului peste autostradă a fost întârziată de problemele cu exproprierea unei proprietăți și cu accesul în curtea acesteia.

Probabil cel mai sensibil punct este zona alunecării de teren de la Oiejdea (min. 2:40), acolo unde au trebuit turnate mai multe ziduri de sprijin pentru a preveni alunecarea dealului prin care trece autostrada.

Pe un sens de circulație însă s-a turnat deja asfaltul, urmând ca porțiunea să fie deschisă traficului la „half profile”, pe o singură cale în ambele sensuri, pe cei circa 200 de metri, urmând ca lucrările de monitorizare și consolidare a dealului să se încheie undeva spre primăvara anului următor.


---

Deschiderea traficului pe Autostrada 10 Sebeș - Turda, Lot 2 până la finalul anului: „Este perfect fezabil”

„În mod normal, cu puțin chef de muncă din partea antreprenorului și a oficialilor CNAIR, deschiderea traficului poate fi făcută fără probleme la final de noiembrie, cel mai târziu în primele două săptămâni din decembrie, incluzând aici și procedurile de recepție”, transmitea în urmă cu două săptămâni Asociația Pro Infrastructura.

„Sperăm că după 7 ani de suferință, cu un faliment al partenerului Euroconstruct (țeapă, pe românește), grinzi căzute de pe pile (fără victime, din fericire), mobilizare foarte slabă ani la rând, relocări de utilități amânate la infinit, ba chiar o grevă a subcontractorului Macrotim și multe, multe, multe bâlbe și promisiuni fanteziste din partea autorităților dar și a antreprenorului general, vom circula în MAXIM DOUĂ LUNI pe cei 24 de km și nu vom intra în "logica" de tristă amintire a contractelor reziliate abuziv la stadiu de peste 90% și a autostrăzilor muzeu!”, transmite Pro Infrastructura.


---

A10 Sebes - Turda - Lotul 2 - 24,25 km - Alba Iulia Nord (Pârâul Iovului) - Aiud (Km 17+000 – Km 41+250)

Valoare: 549.33 MIL. LEI (fară TVA)

Constructor: Aktor

Contract: Semnat în 2014

Termen de finalizare (contractual): Octombrie 2016

Deschidere posibilă: Decembrie 2021 (realist)

Stadiu fizic / stadiu financiar (octomrbie 2021): 90% / 88%

---

Promisiuni pentru finalizarea A10 Sebeș - Turda, Lotul 2 - 2019? 2020? 2021?


Deschiderea Lotului 2 (24,25 km) ar finaliza practic darea în trafic a întregii autostrăzi A10, după ce în decembrie anul trecut a fost deschis și Lotul 1 (17 Km). Ambele loturi în lucru încă din 2014.

Întreaga autostradă A10 are o lungime de circa 70 km și leagă autostrada A1 (Sebeș) cu autostrada Transilvania A3 (Turda).

Lucrările la Lotul 2 (și nu doar) au trenat ani la rândul, față de termenul inițial de 2 ani - parte din vina autorităților (documentație slabă scoasă la licitație, probleme în teren depistate ulterior, avize emise greu sau relocări de utilități care s-au lăsat așteptate), parte din vina constructorului (mobilizare slabă și probleme financiare).

În ultimii ani Lotul 2 a tot fost dat ca aproape gata, dar niciuna din promisiunile politicienilor de la vârful Transporturilor nu a fost respectată.

În 2019, când la șefia Transporturilor era Răzvan Cuc, se vorbea de finalizarea tronsonului până la final de an, asta după ce Cuc s-a dus pe șantier și a făcut spectacol cu rezilierea contractului. N-a fost să fie...

În 2020, ministrul Lucian Bode, pe atunci la cârma Transporturilor, promitea din nou că Lotul 2 și Lotul 1 vor fi gata până la final de an. Lotul 1 s-a deschis în decembrie (parțial, restul în iulie 2021). Pentru Lotul 2... n-a mai fost să fie.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă