VIDEO | A fost prins autorul incendierilor în serie de la Galați. Nu recunoaște faptele, dar a fost surprins de camerele de supraveghere

1 lună in urmă 4

Este vorba despre un bărbat de 50 de ani, din Galați, care a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația de distrugere. Marți. 9 martie, va fi propus la arestare preventivă.

La trei zile de la momentul în care trei incendii izbucneau aproape simultan în trei cartiere ale Galațiului, polițiștii l-au identificat pe autor. Potrivit unor surse judiciare apropiate anchetei, este vorba despre un bărbat de 50 de ani.

Suspectul de distrugere neagă comiterea faptelor, dar polițiștii au probe, inclusiv filmări de la camere de supraveghere, care dovedesc că acesta a incendiat ușile de la două apartamente din cartierul Micro 21 și un bloc de pe strada Drumul Viilor din Galați.

Din primele verificări, oamenii legii nu au stabilit o legătură între bărbatul de 50 de ani și incendierea tomberoanelor din cartierul Micro 17 și cel mai probabil în acest caz se va deschide un dosar separat pentru distrugere.

Patru persoane au suferit atacuri de panică  și intoxicații cu fum

Reamintim că vineri, 5 martie, în jurul orei 22.30, trei incendii au izbucnit aproape concomitent în trei cartiere ale orașului, toate fiind provocate intenționat, au stabilit pompierii. Primul incendiu a izbucnit în cartierul Micro 21, la blocul J6. La fața locului au intervenit trei echipaje de la ISU Galați și o ambulanță SMURD.

”24 de locatari s-au autoevacuat, iar alți patru au fost evacuați de pompieri, după ce la ușa unui apartament de la parter a fost incendiată de persoane necunoscute”, a declarat locotenent colonelul Eugen Chiriță, purtătorul de cuvânt al ISU Galați.

Focul s-a extins și la panourile electrice aflate pe peretele din apropiere, iar scara blocului și mai multe apartamente s-au umplut de un fum gros și înecăcios. O persoană s-a ales cu  arsuri ușoare la mâini, în încercarea de a stinge focul, iar alte patru, printre care și doi copii, au suferit atacuri de panică și intoxicații ușoare cu fum.

Incendieri intenționate

Al doilea incendiu a avut loc pe strada Drumul Viilor, la bloc T10, unde o altă ușă de apartament de la primul etaj al blocului a fost, se pare, incendiată tot intenționat. Focul a fost stins rapid și nu s-au înregistrat victime și nici pagube materiale însemnate.

Al treilea incendiu a fost semnalat în cartierul Micro 17, la tomberoanele de gunoi, pomperii stabilind că acesta a fost pus intenționat. Focul a fost stins rapid, reprezentanții ISU Galați evitând producerea unor pagube însemnate prin extinderea incendiului la garajele și mașinile parcate în apropiere.

Tomberoanele de gunoi incendiate FOTO captură video ISU Galați

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă