Victorie mare pentru Ladislau Boloni în Grecia! Panathinaikos s-a impus clar în derby-ul cu PAOK

1 lună in urmă 1

Liga 1: CFR Cluj - Dinamo, luni, 20:30, Digi Sport 1

Liga 1: FCSB - Universitatea Craiova, duminică, 20:30, Digi Sport 1

Panathinaikos a deschis scorul în minutul 39 al duelului din etapa a doua a play-off-ului din Grecia, prin Federico Macheda, fostul atacant al lui Manchester United, aflat la al nouălea gol stagional.

Panathinaikos, victorie cu 3-0 în partida cu PAOK Salonic

În partea a doua, PAOK a fost echipa care a controlat jocul, însă nu a reușit să profite de momentele bune și tot Panathinaikos a fost formația care a înscris.

În minutul 79, Lucas Villafanez a punctat pentru 2-0, iar șase minute mai târziu Aitor Cantalapiedra a înscris pentru 3-0, stabilit scorul final al jocului.

Pentru formația lui Ladislau Boloni, succesul cu PAOK reprezintă primul din play-off, după ce la debut a remizat, 2-2, cu Asteras Tripoli.

Panathinaikos este pe locul patru în play-off-ul din Grecia, cu 49 de puncte, unul în spatele celor de la PAOK, aflați pe a treia poziție, ultima de cupă europeană.

Dacă lupta pentru locurile care aduc calificarea în competițiile continentale este ”aprinsă”, Olympiakos pare că s-a desprins deja în câștigătoare a titlului, având 70 de puncte, 19 peste ocupanta poziției a doua, Aris.

Etichete: ladislau boloni , derby grecia , play-off grecia , panathinaikos - paok salonic
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă