Victor Pițurcă refuză echipa națională: „În momentul ăsta spun că nu o să revin. Trebuie mers pe antrenori tineri”

2 săptămâni in urmă 20

Mirel Rădoi a anunțat că pleacă de la conducerea echipei naționale de fotbal a României după meciurile cu Islanda (11 noiembrie) și Liechtenstein (14 noiembrie), indiferent dacă va duce România la barajul pentru Mondialul din 2022. Victor Pițurcă, unul dintre cei mai titrați antrenori români, nu e tentat să preia echipa națională, considerând că trebuie să fie încredințată tot unui antrenor tânăr.

Victor Pițurcă a fost selecționerul echipei naționale în trei mandate, reușind două calificări la Campionatul European din 2000 și la cel din 2008, dar având merite și la calificarea din 2016, obținută cu Anghel Iordănescu la timonă.

Liber de contract din ianuarie 2020 când a demisionat de la cârma Universității Craiova, Victor Pițurcă nu pare tentat să revină prea rapid în antrenorat. „Nu cred că sunt foarte bogat. Ce înseamnă bogat? Dacă nu m-aș descurca, aș merge și aș antrena. Am afaceri, sunt mult mai mulți bani în joc decât la fotbal. Dacă am fi doar eu și nevastă-mea, am trăi încă cinci vieți, dar am o familie numeroasă”, spune Pițurcă.

Acesta a dezvăluit la emisiunea lui Ioanițoaia, „Prietenii lui Ovidiu”, de pe GSP.ro, că în acest moment nu-l tentează nici măcar echipa națională: „Nu știu dacă o să fiu candidat, dar în momentul ăsta spun că nu o să revin! Trebuie mers pe antrenori tineri, cum s-a mers până acum. Poate o să găsim unul care să obțină performanțe. Trebuie să ai motivație! Am fost pentru România timp de 12 ani la echipele naționale și am reușit calificări cu naționala mare și cu cea de tineret”.

Întrebat de rezultatele obținute de Mirel Rădoi pe banca primei reprezentative, Pițurcă a comentat: „Nu a jucat destul de bine, dar a obținut puncte. Aici trebuie să obții rezultate, lucru de care Rădoi n-a ținut cont. El a încercat să imprime un alt stil de joc, care nu i-a ieșit. Noi avem un anumit tip de jucători lipsiți de forță, de viteză, cu o tehnică bună. Noi nu reușim să câștigăm niciun duel unu la unu! Un jucător care e titular trebuie să aibă forță, viteză, dacă n-are lucrurile astea e foarte greu să se impună”.

La națională trebuie să ai o strategie și un stil de joc pe calitățile jucătorilor pe care îi ai la dispoziție. Dacă încerci altceva, nu obții rezultate.

Victor Pițurcă, fost selecționer:

Rădoi anunță decizia finală după meciul cu Liechtenstein

Echipa națională de fotbal a României mai are de jucat două meciuri în grupa preliminariilor Cupei Mondiale din 2022, acasă, cu Islanda, pe 11 noiembrie, şi cu Liechtenstein, în deplasare, la pe noiembrie.

Aflaţi pe locul 2 în clasamentul grupei, „tricolorii” sunt siguri de calificarea la barajul de accedere la CM doar dacă vor câştiga ambele partide. Înaintea acestor meciuri, Rădoi a anunțat că va pleca de la „națională”, dar astăzi și-a schimbat discursul urmând să ia decizia finală după cele două confruntări.

 ”Principalul obiectiv este să adunăm puncte suficiente pentru a ieși din grupe”Mirel Rădoi

„Aşa cum v-am rugat, am ales ca întrebările vizavi de acest lucru să fie puse după aceste două meciuri, pentru că o decizie se va lua după aceste două meciuri. Le mulţumesc jurnaliştilor pentru întrebările pe care le-au adresat, pentru că au înţeles că nu vreau să discutăm despre această situaţie, pentru că a rămas după întâlnirea pe care am avut-o cu preşedintele şi cu directorul tehnic să luăm o decizie după aceste două meciuri”, a anunțat Rădoi.

Am început să cunosc grupul destul de bine, atmosfera, felul lor de a se motiva şi ce ne face pe noi să credem că după aceaste două meciuri vom termina pe locul 2 este că atmosfera la nivel de grup, indiferent de jucătorii care s-au tot schimbat pe aici a rămas aceeaşi la ultimele partide. Asta înseamnă că deja încep să fie un grup foarte puternic.

Mirel Rădoi, antrenorul echipei naționale:

Chiricheș: „Ne dorim ca Rădoi să rămână alături de noi”

Vlad Chiricheş, căpitanul echipei naționale, a declarat că el şi coechipierii săi nu au fost afectaţi de anunţul plecării selecţionerului Mirela Rădoi după ultimele două meciuri din preliminarii.

„Am fost surprins, nu mă aşteptam, dar lucrul acesta nu a afectat vestiarul, ba chiar cred că ne-a unit mai tare şi am început să discutăm împreună despre asta. Am încercat să avem o discuţie cu Mister şi să-i transmite toată susţinerea noastră şi că ne dorim să fie alături de noi şi pe mai departe. I-am transmis susţinerea noastră, ne dorim ca el să rămână alături de noi, să mergem la baraj şi să încercăm să ne calificăm la Cupa Mondială alături de el. Sper să se răzgândească”, a fost mesajul lui Chiricheș.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă