Viața lui Radu Itu înainte de plecarea la „Survivor România”. Manechinul a luat măsuri: „Mănânc o dată pe zi sau chiar deloc”

2 săptămâni in urmă 23

Radu Itu este unul dintre cei 12 faimoși care participă la „Survivor România” 2022. Acesta se pregătește intens pentru competiție, a luat primele măsuri, face mult mai mult sport și are grijă la alimentație.

Radu Itu are 29 de ani și este de profesie pălărier. El este este fondator al brandului „The Wild Hatter” (Pălărierul Sălbatic). În anul 2018, Radu Itu a participat la show-ul „Ninja Warrior”, iar anul acesta a fost concurent la „Splash! Vedete la apă”. Concurentul, care face parte din echipa Faimoșilor de la „Survivor România” 2022, s-a îndrăgostit de pălării în timpul unei vacanțe în Bali.

Cine este Radu Itu, concurent în echipa Faimoșilor de la „Survivor România” 2022

„Povestea pasiunii mele începe în felul următor. Acum un an am fost în Bali, am stat o perioadă de timp acolo. Eu am mers acolo să mă relaxez, să mă simt bine, să fac surf și uite că pe lângă asta, m-am tot plimbat, am explorat insula și am dat de un meșter acolo. Avea în jur de 75-80 de ani, s-a uitat la mine și mi-a zis: «Dacă tu crezi că îți place chestia asta, apucă-te să faci pălării. Du-te la tine în țară și apucă-te de acest business că o să reușești»”, a spus pălărierul Radu Itu la un moment dat.

Înainte de a-și deschide propria afacere, concurentul de la „Survivor România” 2022 a fost antrenor de fitness și model. Printre pasiunile sale se numără fotografia, bungee jumping, motocicletele și ieșirile în natură.

Acum, înainte de plecarea în competiția „Survivor România”, el a acordat un interviu pentru Pro TV, în care a spus ce i se pare cel mai greu de făcut în concurs. „Cred că traseele. În primul rând pentru că nu le cunosc, și în al doilea rând clima”, a explicat el.

radu-itu-la-survivor-romania-4Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Mai sunt câteva zile până la plecare, așa că Radu Itu se pregătește zilnic pentru competiție. Face sport și în sala de fitness, dar și în aer liber. „Eu deja m-am antrenat. Mănânc o dată pe zi sau chiar deloc. D-aia am și slăbit, eu eram mai îndesat puțin”, a explicat el.

Întrebat în același interviu cui îi va duce dorul pe parcursul concursului, el a spus: „O să îi duc dorul familiei, mele, iubitei mele și pălăriilor mele”.

12 Faimoși participă la „Survivor România” 2022

Noul sezon aduce la start lupta dintre două triburi: FAIMOȘI și RĂZBOINICI! Concurenții se vor confrunta zi de zi în provocări dintre cele mai diverse pentru imunitate și avantaje. Învingătorii își vor asigura liniștea în competiție, dar și resursele necesare vieții acolo, în timp ce învinșii se vor vedea nevoiți să treacă prin consilii de eliminare, dar și prin suferința unor lipsuri și mai mari.

Fiecare dintre cele două echipe este formată din 12 membri, 6 băieți și 6 fete, care vor da tot ce au mai bun pentru a câștiga titlul de SURVIVOR și marele premiu de 100.000 de euro. PRO TV anunță că din echipa FAIMOȘILOR fac parte vedete din toate domeniile, precum: artiști care au reușit prin munca lor să spargă barierele locale – Otilia Bilionera, Xonia, Emil Rengle, Radu Itu, CRBL, sportivi recunoscuți pentru munca și dedicarea lor din domeniu – Elena Chiriac, Cătălin Zmărăndescu, Robert Niță, vedete care au cucerit online-ul – Laura Giurcanu, TJ Miles, dar și cunoscute vedete TV – Andreea Tonciu, Roxana Ciuhulescu.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă