Vești proaste pentru iubita lui Mădălin Voicu. Decizia lui pare să fie fermă (exclusiv)

6 zile in urmă 8

Vești proaste pentru iubita lui Mădălin Voicu. Tânăra, mai tânără cu 22 de ani decât el, a ajuns la o concluzie care nu îi va pica tocmai bine.

Mădălin Voicu știe clar ce vrea, pe viitor

Mădălin Voicu a fost căsătorit de trei până acum. El are în prezent o relație cu Adriana, pe care a început-o la scurt timp după divorțul de ultima soție.

El s-a separat de Carmen Olteanu în 2017 și după puțin timp și-a găsit fericirea alături de Adriana, o tânără cu 22 de ani mai tânără decât el. Cei doi locuiesc împreună.

„Am revăzut-o în februarie 2017, era o atracţie nevorbită, dar simţită. Nu prea ştiu să fac curte, dar până la urmă am pupat-o.

Nu a fost ceva pregătit, puteam să mă trezesc cu o geantă în cap. Trăim acum nişte stări de parcă am fi împreună de 25 de ani.

E destin! Am avut trei neveste, dar o relaţie atât de caldă nu am mai avut!’”, povestea politicianul.

Veste proastă pentru iubita lui

Chiar dacă au o relație stabilă, Mădălin Voicu spune că nu vrea să se mai căsătorească, mai ales că a mai făcut acest pas de trei ori.

 ”Nu ar mai trebui să fac asta. Căsătoria nu-mi poartă noroc deloc. De obicei, sunt un om care mă înscriu în rigorile ordinii și disciplinei, dar am zis că de data asta nu.

Locuim în casa unde m-am născut, unde am copilărit. E mult spus conac, e o casă construită la începutul secolului XX, cu amprenta acelor vremuri, nu-i vreun castel sau palat”, a completat acesta.

El are șapte copii din cele trei căsătorii. Doi băieți cu Carmen Olteanu, doi copii cu Adriana și încă trei copii stabiliți în strănătate, proveniți din relații pe care le-a avut anterior.

El spune că nu vrea să mai facă copii, din teama că nu va reuși să mai stea aproape de ei.

”Aș mai face un copil, dar mi-e teamă că nu mai am cum să-l cresc, e vorba de timp aici”,a mai spus el, pentru impact.ro.

Cum l-a afectat pandemia

Perioada pandemiei l-a afectat pe Mădălin Voicu, pentru că nu mai poate să își facă meseria.

”Nu am o evidență a lucrurilor, încerc să fac tot felul de chestii ca să ies din casă și să nu mă plicisesc.

Nu am avut un plan elaborios. Sunt închise toate sălile, la noi la muzică clasică e mai complicat să faci spectacole online. Să vedem cum se va mai relaxa. Încerc să scriu, am scris o uvertură, în domeniul pe care-l stăpânesc.

Ultimul concert, l-am avut anul ăsta prn februarie-martie. Stagiunea e închisă vara, se termină în iunie, începe în septembrie. E foarte greu pentru că sunt un om activ.

Am ajuns să inventez tot felul de lucruri, îmi imaginez că am treabă să ies din casă. Ce mă mai joc cu copiii, asta e preocuparea ce mă ține activ emoțional”, a mai declarat acesta pentru impact.ro.

The post Vești proaste pentru iubita lui Mădălin Voicu. Decizia lui pare să fie fermă (exclusiv) appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă