Vești bune pentru Novak Djokovic în instanță. Ce a decis un judecător din Melbourne

2 săptămâni in urmă 21

Vești bune pentru Novak Djokovic în instanță. Liderul ATP trece prin clime de coșmar în Australia, din momentul în care a pus piciorul în țara de la Antipozi. Campionul sârb, care a refuzat să precizeze dacă s-a vaccinat anti-Covid 19, anunțase că va participa la Australian Open în baza unei scutiri medicale. Dar, la aterizarea pe aeroportul din Melbourne, Novak Djokovic a fost reținut de poliția de frontieră și i-a fost anulată viza de călătorie. După multe ore, el a fost trimis la un hotel pentru refugiați unde va aștepta decizia unui judecător în privința posibilității de a rămâne pe teritoriul australian și a participa la Australian Open.

Vești bune pentru Novak Djokovic în instanță

Vești bune pentru Novak Djokovic în instanță. Numărul 1 din tenisul masculin anunța, miercuri, că pleacă spre Australia, pentru a participa la primul turneu de Grand Slam al anului. Campionul sârb preciza că a primit o scutire medicală în acest sens, dat fiind că autoritățile australiene nu permit decât prezența sportivilor vaccinați anti-Covid 19.

„La mulți ani tuturor! Vă urez sănătate, iubire și fericire în fiecare moment și sper să iubiți și să respectați toate ființele de pe această planetă minunată. Am petrecut timp de calitate alături de persoanele iubite, iar acum mă îndrept către Down Under (n.r. – denumirea populară pentru zona Australiei, Noii Zeelande și a Pacificului de Sud), cu o derogare specială pentru a putea juca”, a scris Novak Djokovic pe Twitter.

Novak Djokovic a ajuns la Melbourne, miercuri, în jurul orei 23.00 (15.00, ora României). Iar din acea clipă a început coșmarul. Autoritățile vamale australiene și poliția de frontieră ar fi descoperit nereguli în cererea depusă pentru a intra în țară. Djokovic a fost reținut într-o cameră timp de 9 ore, deposedat de telefon și supus unor numeroase interogatorii.

Ce a decis un judecător din Melbourne

Novak Djokovic a fost tratat ca un posibil infractor de autoritățile australiene. Deținătorul a 20 de trofee de Grand Slam ar fi prezentat o scutire medicală eliberată de medici sârbi din care reieșea că ar fi trecut prin Covid-19 în ultimele 6 luni. El a obținut derogarea din partea Federației Australiene de Tenis, după ce solicitarea sa ar fi fost analizată de două comisii separate de specialiști.

Cu toate acestea, autoritățile federale nu au luat în seamă aceste lucruri. Chiar prim-ministrul australian, Scott Morrison, a anunțat într-un mesaj pe Twitter că „regulile sunt reguli” și că viza jucătorului a fost anulată.

„Viza domnului Djokovic a fost anulată! Regulile sunt reguli, mai ales când e vorba de granițele noastre. Nimeni nu este mai presus de reguli. Avem una dintre cele mai mici rate ale morții din cauza COVID-19, iar legile noastre stricte privind intrarea în țară au fost extrem de importante. Vom continua să fim vigilenți”, a fost mesajul lui Scott Morrison.

După mai multe ore de audieri în care sârbul a fost despărțit de echipa sa, deposedat de telefon și interogat într-o cameră separată, Novak Djokovic a fost dus la un hotel din Carlton, o suburbie a metropolei Melbourne. Park Hotel este folosit de autorități pentru cazarea solicitanților de azil politic și a celor cu probleme legale la intrarea în țară.

„Îmi țin fiul captiv”

Tatăl campionului sârb, Srdjan Djokovic, a reacționat dur față de măsurile luate de autorităție australiene.

„Îmi țin fiul captiv. Dacă nu-i vor da drumul în jumătate de oră, ieșim pe străzi și vom lupta pentru libertatea noastră”, a declarat tatăl lui Novak Djokovic.

Situația a escaladat și în plan diplomatic. Însuși președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a cerut imperios autorităților australiene să îl elibereze de urgență pe Novak Djokovic.

„Tocmai am terminat o conversație telefonică cu Novak Djokovic. I-am spus lui Novak că toată Serbia este alături de el și că autoritățile noastre iau toate măsurile pentru a opri hărțuirea celui mai bun tenismen din lume în cel mai scurt timp posibil. În conformitate cu toate normele dreptului public internațional, Serbia va lupta pentru Novak Djokovic, pentru dreptate și adevăr”, a transmis președintele Serbiei.

Campionul sârb a fost dus la un hotel pentru solicitanții de azil politic

Conform publicației The Age, Novak Djokovic a contestat deja în instanța decizia autorităților de a-i anula viza de intrare. După ce s-a pus problema expulzării sale imediate din Australia, campionul sârb va trebui să aștepte în acel hotel decizia unui judecător federal. Aceasta va fi luată abia luni, 10 ianuarie, pentru că magistratul are nevoie de timp pentru a analiza cazul.

Fani ai jucătorului, dar și mulți sârbi, s-au adunat în jurul hotelului unde este ținut Novak Djokovic, pentru a-și exprima susținerea pentru acesta. Marele campion a fost filmat în timp ce saluta mulțimea și forma o inimă cu ajutorul palmelor, semn al recunoștinței pentru suporterii săi.

Abia luni se va afla dacă Novak Djokovic poate rămâne în Australia și, prin urmare, dacă va putea să-și apere titlul la Australian Open, turneu ce va avea loc între 17-30 ianuarie.

„Les règles sont les règles”: l’Australie demande à Novak Djokovic de quitter le territoire pic.twitter.com/OQOWvfQ7gQ

— BFMTV (@BFMTV) January 6, 2022

The post Vești bune pentru Novak Djokovic în instanță. Ce a decis un judecător din Melbourne appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă