VedDem Just: Feedback-ul elevilor pentru profesori trebuia să se aplice din anul 2016. Legat de fișele anonime: Sub protecția anonimatului, unii elevi pot folosi cuvinte obscene

3 săptămâni in urmă 21

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2020/07/Cancelarie-scoala-profesori-catalog-Foto-INQUAM-Photos-Octav-Ganea.jpg
Asociația VeDem Just a publicat precizări privind legile care reglementează feedback-ul pe dat de elevi profesorilor lor. Experții juridici spun că în acest caz, se pune problema respectării legislației privind datele cu caracter personal. Ei mai spun că procedura de feedback nu este dezvoltată prin acte subsecvente și nu se cunoaște dacă și cum a fost pusă în aplicare la vreo școală din România, însă aceasta trebuia aplicată încă din 2016.

„Singura problemă identificată de VeDem Just în legătură cu formularele anonime de feedback pentru activitatea profesorilor ține de cuvintele adresate: sub protecția anonimatului, unii elevi pot folosi cuvinte obscene (înjurături), insultătoare (jigniri), calomnioase (imputarea unor fapte nereale) sau amenințătoare (promiterea producerii unor fapte dăunătoare) – toate acestea sunt interzise de lege.

VeDem Just atrage atenția că anonimatul nu înseamnă posibilitatea de a comite fapte ilicite și că organele judiciare au posibilitatea de a descoperi cine a comis asemenea fapte, inclusiv în mediul online. Ca urmare, recomandă organizatorilor activității de strângere a feedback-ului să atenționeze elevii asupra obiectului exact al acestuia. Elevii trebuie atenționați că nu sunt permise adresarea unor cuvinte neadecvate privind persoana profesorului și că nu vor fi permise decât aprecierile sau criticile cu privire la metoda didactică folosită, fiecare respondent urmând a-și asuma răspunderea pentru cuvintele folosite”, mai scriu juriștii.

Consultați exact care este legislația în vigoare ce trebuie respectată pentru acordarea de feedback pe vedemjust.ro.

Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Articolul VedDem Just: Feedback-ul elevilor pentru profesori trebuia să se aplice din anul 2016. Legat de fișele anonime: Sub protecția anonimatului, unii elevi pot folosi cuvinte obscene apare prima dată în Edupedu.ro.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă