Vasta majoritate a ucrainenilor se opun acordării de teritorii Rusiei în schimbul păcii / Cum stă situația în rândul etnicilor ruși (sondaj)

1 săptămână in urmă 37

Vasta majoritate a ucrainenilor se opun unei păci negociate cu Rusia dacă aceasta implică orice fel de concesii teritoriale acordate Moscovei, arată un nou sondaj de opinie citat de agenția Reuters.

Protest în Kiev impotriva „rusificarii educatiei” in UcrainaFoto: AFP / AFP / Profimedia

Sondajul realizat de Institutul Internațional de Sociologie de la Kiev arată că nu mai puțin de 87% din ucraineni se opun acordării de teritorii Rusiei pentru a încheia un acord de pace, chiar dacă acest lucru înseamnă prelungirea războiului.

Sondajul arată de asemenea că situația este valabilă în toate regiunile Ucrainei, inclusiv în cele cu o populație rusofonă considerabilă, și că procentul este în creștere, el fiind de doar 82% în luna mai.

Realizat între 7-13 septembrie și realizat pe un eșantion de 2.000 de persoane, realizarea sondajului a coincis cu contraofensiva ucraineană care a dus la recucerirea regiunii Harkov din nord-estul țării, aceasta ridicând moralul ucrainenilor și oferindu-le speranțe că mai multe teritorii vor putea fi eliberate înainte de sosirea iernii.

Nici măcar etnicii ruși din Ucraina nu vor să renunțe la teritorii în favoarea lui Vladimir Putin

Însă în pofida acestor câștiguri recente, forțele armate ale Rusiei controlează în continuare în jur de 20% din teritoriul ucrainean.

Potrivit sondajului publicat joi, 57% din etnicii ruși din Ucraina și 85% din ucrainenii care vorbesc limba rusă se opun acordării de concesii teritoriale Moscovei. Doar 24% din etnicii ruși ce trăiesc în Ucraina susțin renunțarea la teritorii pentru a încheia un tratat de pace.

Aceste cifre contrazic flagrant unul dintre obiectivele menționate de președintele Vladimir Putin când a declanșat „operațiunea militară specială” pe 24 februarie, acela de a proteja populația rusofonă care ar fi oprimată de guvernul de la Kiev.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă