Vasluian de 35 de ani, mort după rapel. Ce s-a întâmplat cu el, în aproape 48 de ore

1 lună in urmă 1

Un tânăr din Vaslui a decedat după mai puțin de 48 de ore după rapel. Acesta a fost imunizat cu cea dea doua doză a vaccinului anti-Covid-19.

Tânăr din Vaslui, decedat după rapel

Bărbatul de 35 de ani suferea de insuficiență renală și făcea dializă de mai mulți ani. Potrivit declarațiilor familiei, acesta s-a prezentat, vineri, la o ședință de dializă. După ședință, s-a prezentat pentru a doua doză de vaccin anti-Covid-19. De asemenea, familia susține că în aceeași seară a început să se simtă rău. În timp, starea lui degradându-se din ce în ce mai mult. În cursul nopții de sâmbătă, familia tânărului a sunat la numărul de urgențe 112 și au precizat că acesta este în stare de inconștiență.

“Un echipaj medical a fost solicitat la domiciliul pacientului. A fost resuscitat la faţa locului şi adus în Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului, ulterior fiind declarat decesul”, au declarat, marţi, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui.

Tânărul de doar 35 de ani a fost infectat cu noul coronavirus, însă a fost declarat vindecat.

O asistentă medicală a murit după vaccin

Ministerul Sănătății a anunțat ca o asistentă a decedat pe 28 ianuarie după ce a primit cea de-a două doză a vaccinului anti-Covid. Asistenta medicală avea 55 de ani și nu a prezentat reacții adverse după prima doză a vaccinului, și nici după cea de-a doua doză. Aceasta a fost vaccinată cu a doua doză pe 21 ianuarie, iar pe 28 ianuarie a decedat.

„Asistentă medicală, în vârstă de 55 de ani, a fost vaccinată la 21 ianuarie cu doza de rapel și a decedat la 28 ianuarie. Menționăm că nu au existat reacții adverse nici după prima doză de vaccin, nici după rapel. Cauzele decesului vor fi stabilite de către Institutul de Medicină Legală. Pentru corecta informare a opiniei publice vom reveni cu precizări în momentul în care vom avea rezultatele preliminare ale autopsiei”, a fost comunicatul complet al Ministerului Sănătății.

De asemenea, o tânără din Vâlcea a avut parte de simptome mai puțin normale după administrarea vaccinului Pfizer BioNTech (Comirnaty). Aceasta a avut paralizie facială. Cu toate acestea, diagnosticul nu a fost confirmat de analizele ulterioare. În prezent, pacienta se află în stare clinică bună.

„– toate investigațiile complexe efectuate ulterior debutului clinic atât la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, cât și la Spitalul Universitar de Urgență din București au infirmat diagnosticul de paralizie facială periferică dreaptă;
– în prezent, pacienta se află în stare clinică bună.”, a anunțat Ministerul Sănătății.

The post Vasluian de 35 de ani, mort după rapel. Ce s-a întâmplat cu el, în aproape 48 de ore appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă