Vaslui: Bărbat rănit după ce a alunecat sub un motocultor cu freză aflat în funcţiune

3 săptămâni in urmă 30

Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost rănit, sâmbătă, după ce a alunecat sub un motocultor cu freză aflat în funcţiune, în oraşul Negreşti, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. Garda II Negreşti din cadrul Detaşmentului de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială pentru stingere echipată cu modul pentru deblocare şi descarcerare, o ambulanţă SMURD tip B2 şi echipaje specializate pentru salvarea persoane, la faţa locului fiind deplasate ulterior şi o autospecială pentru descarcerare grea şi o ambulanţă SMURD de Terapie Intensivă Mobilă. "La sosirea echipajelor de intervenţie, a fost găsită o persoană de sex masculin, în vârstă de 30 ani, care prezenta multiple plăgi şi avea zona coccigiană prinsă între protecţia şi freza motocultorului. Pompierii militari au acţionat prin tăierea protecţiei şi eliberarea persoanei de sub motocultor. Victima a primit primul ajutor medical în ambulanţa SMURD, după care a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui. Pe drum, victima a fost predată echipajului cu medic de pe ambulanţa de Terapie Intensivă Mobilă", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu Poliţiştii au început o anchetă în acest caz, pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs evenimentul. AGERPRES /(AS - autor: Loredana Ciobanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă