Vasile Dîncu, despre o fuziune între PSD și partidul lui Ponta: „Nu am stabilit, dar este posibil”

2 săptămâni in urmă 10

Vasile Dîncu a precizat că nu există discuții între PSD și Pro România pentru o fuziune, în condițiile în care Victor Ponta a fost văzut la sediul PSD din Kiseleff în urmă cu câteva zile. Într-un interviu acordat luni seară pentru Profit TV, senatorul PSD a precizat că e posibil ca pe viitor să se formeze un „pol al stângii”, potrivit news.ro.

„Nu am stabilit aşa ceva, Victor Ponta a fost pentru o chestiune personală, nu am stabilit acest lucru, dar este posibil. Ideea mea a fost mereu să găsim să facem un pol de stânga, nu un singur partid de stanga mare, pentru că nu poţi să prinzi toată stânga. O să încercăm în viitor”, a afirmat Dîncu.

În luna februarie, Dîncu declara că PSD îşi propune înfiinţarea unei „platforme” de stânga care să reunească în jurul său formaţiunile din această zonă politică, inclusiv Pro România, fără a proceda la absorbţii de partide mici, ci PSD având rolul de „dirijor” al stângii politice.

Vasile Dîncu afirma că „foarte mulţi” dintre cei care plecat din PSD către Pro România revin în partid, subliniind că şi PSD şi Pro România au pierdut de pe urma faptului că cele două formaţiuni nu s-au aliat la alegerile de anul trecut.

La sfârșitul săptămânii trecute, în pline negocieri cu PNL și UDMR pentru formarea noului guvern, liderul PSD, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Victor Ponta,la sediul PSD.

„Ponta a venit pentru o chestiune personală. N-am avut nicio discuție politică. Chiar l-am atenționat că-l așteaptă presa afară, dar a răspuns că el nu are ce să transmită presei, că nu mai face politică”, a transmis Vasile Dîncu.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă