Vasile Barbu, reprezentant al pacientilor, despre prizele cu oxigen din salonul unde a izbucnit incendiul: "Pacientii COVID au pijamale de unica folosinta"

3 săptămâni in urmă 20

In salonul in care s-a produs incendiul de la Institutul Matei Bals din Capitala erau trei prize de oxigen cu debit foarte mare, a declarat pentru Ziare.com Vasile Barbu, presedintele Asociatiei Nationale pentru Protectia Pacientilor (ANPP).

Asociatia pe care o reprezinta a atras atentia asupra faptului ca e nevoie de o supraveghere a pacientilor care se afla pe astfel de sectii pentru a preintampina cazuri precum cel de vineri.

"In toate sectiile de terapie intensiva si in saloanele in care avem instalatii de oxigen cu un debit atat de mare pot aparea astfel de probleme. Iar saloanele sunt mici, unele sunt cu patru paturi, prizele de oxigen sunt la debit maxim. Geamurile de la Institutul Matei Bals erau inchise, sunt din termopan, usile erau inchise, inclusiv geamul de la baie era inchis, din cauza ca era frig", a explicat reprezentantul ANPP.

Pacientii nu sunt supravegheati

Potrivit acestuia, pacientii s-au plans ca sunt aproape singuri si sunt vizitati de cadrele medicale in momentul in care primesc masa sau tratamentele.

"A fost o lipsa de supraveghere toata noaptea pentru ca asistentele si infirmierele intra doar la anumite ore, pentru tratament, in rest nu ii mai viziteaza nimeni. Iar in acel salon unde a pornit incendiul s-a adunat o concentratie foarte mare de oxigen si la cea mai mica scanteie, se poate ajunge la un dezastru", a completat Vasile Barbu.

Acesta a mai spus si ca pijamalele pacientilor cu COVID sunt de unica folosinta. "Se va vorbi si despre asta in ancheta, au pijamale de unica folosinta", a conchis reprezentantul pacientilor.

Citeste si:

Ce s-a ales de verificarile din spitale anuntate pompos de Nelu Tataru, dupa incendiul de la Piatra Neamt. Tragediile se repetaRiscurile pe care ti le asumi cand plimbi un caine periculos fara botnita. Daune morale de 20.000 de lei in cazul unui metis de Rottweiler scapat din lesaCum au transportat soferi romani de TIR droguri de peste 10 milioane de euro in Marea Britanie. Cocaina si ketamina proveneau de la cartelul Sinaloa din MexicVor merge sau nu elevii la scoala din 8 februarie? Ce spun parintii, copiii si profesoriiCiteste si: Valeriu Gheorghita: Din 16 februarie nu estimam ca vom mai avea aceste sincope in activitatea de vaccinare
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă