Vara anului 2021 a fost cea mai călduroasă din istoria Europei

1 lună in urmă 18

Media temperaturii la suprafaţa solului din Europa în perioada iunie-august s-a situat cu aproape 1 grad Celsius peste media din 1991-2020, vara anului 2021 devenind astfel cea mai călduroasă vară de până în prezent, potrivit Serviciului Copernicus privind Schimbările Climatice, relatează DPA, citată de Agerpres.

Temperatura din perioada verii 2021 marchează cel mai recent punct de referinţă în cadrul unei tendinţe de încălzire la nivel global pe termen lung, în contextul în care emisiile de gaze cu efect de seră schimbă clima planetei.

În Europa, în vara anului 2021 temperaturile au depășit uşor precedentele două cele mai ridicate valori consemnate în perioada iunie-august, au anunţat marţi oameni de ştiinţă din cadrul serviciului Copernicus al Uniunii Europene.

În cele mai călduroase veri anterioare, din 2010 şi 2018, media temperaturii a fost cu 0,1 grade Celsius mai scăzută.

Înregistrările Copernicus datează din 1950, însă sunt supuse unor verificări încrucişate cu alte seturi de date care datează de la jumătatea secolului al XIX-lea.

Serviciul a precizat într-un comunicat că, la nivel global, luna august 2021 a fost, împreună cu august 2017, cea de-a treia cea mai călduroasă înregistrată, cu puţin peste 0,3 grade Celsius mai „fierbinte” decât media din 1991-2020, a anunțat serviciul Copernicus într-un comunicat.

În Europa, august 2021 a fost aproape de media din 1991-2020, însă a prezentat condiţii contrastante pe întregul continent.

Acestea au inclus temperaturi maxime record în ţările mediteraneene, valori mai ridicate decât media în est şi, în general, temperaturi sub medie în nord.


 FOTO: EPA

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă