Vânzările de mașini particulare s-au prăbușit în Europa în 2020, cu o scădere de 23,7%

1 lună in urmă 1

Vânzările de mașini au avut o scădere „fără precedent” în cursul anului 2020, marcat de pandemia de COVID-19, ajungând la mai puțin de 10 milioane de vehicule, a anunțat, marți, Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), potrivit AFP.

„Piața mașinilor particulare s-a prăbușit cu 23,7%, la 9.942.509 de vehicule, sub efectul pandemiei”, cu 3 milioane mai puține față de 2019, a precizat asociația într-un comunicat. Aceasta este cel mai mic nivel de la debutul înregistrărilor sttatistice, în 1990, sub nivelurile din 2013 și 1993, ani considerați „negri” pentru industria automobilelor. „Măsurile luate împotriva pandemiei – inclusiv carantina strictă și alte restricții pe tot parcursul anului – au avut un impact fără precedent asupra vânzărilor de mașini în Uniunea Europeană”, potrivit ACEA.

După o primăvară catastrofală și mai multe luni cu evoluție în dinți de fierăstrău, luna decembrie a fost totuși una dintre cele mai bune ale anului, cu o scădere de doar 3,3%, la 1.031.070 de unități. Multe țări au rămas în scădere în decembrie, cum ar fi Italia, Franța și Belgia, dar Spania a revenit la nivelul său din decembrie 2019, iar Germania, Austria sau Țările de Jos s-au descurcat mai bine decât în 2019.

Peste an, „cele 27 de piețe ale Uniunii Europene au înregistrat scăderi ale chifrelor”, subliniază ACEA, însă nu toate țările în mod egal: printre piețele mari, Spania a înregistrat cea mai mare scădere, cu -32,3%, fiind urmată de Italia (-27,9%), Franța (-25,5%), Polonia (-22,9%) și Belgia (-21,5%).

Sursa foto: Pexels

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă