Vânzările de CD-uri sunt în creştere în SUA pentru prima dată în aproape două decenii

2 săptămâni in urmă 12

Vânzările de CD-uri sunt în creştere pentru prima dată din 2004, în Statele Unite. 40,59 de milioane de unităţi au fost vândute în 2021, cifră în creştere cu 17% în raport cu anul precedent, potrivit Billboard.

Vânzările de CD-uri sunt în creştere în SUA pentru prima dată în aproape două decenii

Shutterstock

Revista americană a explicat această revenire a compact-discului prin lansarea mai multor evenimente ale marilor case de discuri.  Albumul „30” al lui Adele a fost vândut în 898.000 de exemplare pe CD. Lansările cântăreţei Taylor Swift au permis o creştere a vânzărilor. Albumul ei „Evermore”, lansat în decembrie 2020, apoi versiunile reînregistrate ale discurilor „Fearless” şi „Red” s-au vândut cumulat în 713.000 de unităţi.  Grupul K-pop BTS a vândut 1,03 milioane de exemplare din ultimele două albume, lansate în 2020. În total, acestea trei reprezintă 7,1% din vânzările totale de CD-uri în Statele Unite în 2021. 

Revista remarcă, de altfel, că şi fondurile de cataloage - albumele vechi de cel puţin doi ani şi regulat reeeditate - au avut vânzări în creştere de 1,4%. În 2004, ultima dată când vânzările de CD-uri ai încheiat anul în creştere, primele în top au fost ocupate de albume Usher, Norah Jones şi Eminem. 

Apărut în anii '80 şi simbol al muzicii anilor '90, CD-ul a dispărut uşor din uz de-a lungul anilor 2000. Democratizarea internetului şi uşurinţa cu care au fost făcute descărcări ilegale au aruncat o întreagă industrie în criză istorică, formatul intrând la rangul de artefacte.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă