Vandalism pe pârtia Kalinderu. Administrator: „Era mai bine să-i trimitem în pădure”

1 lună in urmă 15

”Nu avem nevoie de astfel de “turişti“”, au scris administratorii domeniului schiabil Kalinderu din Bușteni, revoltați de faptul că toaleta rezervată turiștilor care urcă la pârtia de sanie, de la cota 1.300, a fost vandalizată, vineri, 22 ianuarie, scrie Adevărul.

”Oare suntem în 2021? Te gândeşti să oferi servicii complete în vârf de munte, eforturile să creezi toalete aici sunt destul de mari! Şi ce să vezi? Ajung nişte “oameni“, că dacă le spunem animale e mult prea mult şi fac dezastru!!! Era mai bine să-i trimitem la pădure!! Vă rugam din suflet, nu mai veniţi la munte, staţi acasă la voi!!! Nu avem nevoie de astfel de “turişti“, este mesajul postat pe pagina de Facebook a domeniului Kalinderu.

Romeo Drilea, administratorul domeniului schiabil din Buşteni, a precizat, potrivit sursei citate, că nu este pentru prima dată când se întâmplă ca turiştii care ajung pe pârtie, în special pe cea de sanie, să aibă un astfel de comportament necivilizat.

”Se pare că nu iubesc muntele, altfel nu-mi explic”, a spus Drilea.

Și alți administratori din domeniul montan se plâng de comportamentul anumitor turiști.

Spre exemplu, angajații serviciului de transport pe cablu din Sinaia au semnalat că în gondolele care urcă de la cota 1.400 la cota 2.000 nu de puţine ori sunt găsite ambalaje şi resturi de mâncare aruncate pe jos.

 „Era mai bine să-i trimitem în pădure”Una dintre cabinele gondolei Carp din Sinaia FOTO Adevărul / Facebook/Cristian.Piciorea

Administratorii pârtiilor de pe Valea Prahovei recomandă turiștilor, atunci când sunt pe pârtie să păstreze resturile de care nu au nevoie în rucsac sau în buzunare şi să le arunce ulterior în spaţiile special amenajate de la baza pârtiei sau din staţiune.

Oare suntem in 2021 ? ? Te gândești sa oferi servicii complete in vârf de munte , eforturile sa creezi toalete aici sunt…

Publicată de Domeniul schiabil Kalinderu pe Vineri, 22 ianuarie 2021
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă