Valneva își testează serul anti-Covid comparându-l cu vaccinul AstraZeneca

3 săptămâni in urmă 10


Compania franco-austriacă Valneva a anunțat miercuri lansarea unui studiu clinic de faza 3 - ultima etapă înainte de punerea pe piață a unui produs farmaceutic – pentru vaccinul său anti-Covid, informează Agerpres, care citează AFP.



Studiul
presupune compararea reacției imunitare induse de vaccinul Valneva
cu cea a vaccinului AstraZeneca, care este deja autorizat, au
precizat într-un comunicat reprezentanții acestei companii.
Compania
folosește tehnologia clasică a virusului inactivat, lipsit de
capacitatea de a provoca boala.


”Aproximativ 4.000 de participanți vor primi două doze ale unui dintre cele două vaccinuri”, au explicat reprezentanții Valneva, precizând că studiul va avea loc în 25 de centre din Marea Britanie.


Vor solicita autorizarea la toamnă



Obiectivul
declarat al studiului este acela de a demonstra ”superioritatea”
vaccinului Valneva asupra AstraZeneca la două săptămâni de la
vaccinare, măsurând anticorpii produși în urma injectării cu
acest ser. Dacă
rezultatele vor fi pozitive, Valneva va solicita autorizarea lansării
pe piață a vaccinului ”în cursul toamnei anului 2021”.



Miercuri,
compania franco-austriacă a anunțat că se va orienta spre
negocieri directe cu țările interesate de obținerea acestui
vaccin, considerând că discuțiile purtate cu UE nu au înregistrat
”progrese semnificative” până în acest moment.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă