Valeriu Iftime îi face praf pe jucători: ”Arbitrăm niște catastrofe, niște circari, se vaită în continuu!”

3 săptămâni in urmă 15

  • La Liga: Analiza sezonului, duminică, 19:45, Digi Sport 1

  • Bundesliga: Analiza sezonului, duminică, 21:15, Digi Sport 1

Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, a vorbit despre problemele din arbitrajul românesc și a mărturisit că ”vinovați” pentru erorile ”fluierașilor” sunt și jucătorii.

Valeriu Iftime sare în apărarea arbitrilor din Liga 1: ”Arbitrăm niște catastrofe, niște circari!”

Iftime consideră că jucătorii profită de faptul că fotbalul românesc nu beneficiază încă de arbitrajul video asistat și își permit să simuleze grosolan. Astfel, patronul de la FC Botoșani susține că arbitrii nu sunt altceva decât ”victimele”acestui tip de jucători.

O posibilă soluție în problema arbitrajului este, în opinia lui Iftime, introducerea sistemului VAR, lucru ce va avea loc în iulie 2022. Primul meci care va beneficia de arbitraj video asistat va fi Supercupa României.

E o conjunctură ciudată. Au început să greșească doi, după care am vorbit toți. E o presiune specială chiar și pe marii arbitri. A spus și domnul Vassaras. Arbitrăm niște catastrofe, niște circari care se vaită în continuu. Te sperii, fluieri din instinct să oprești jocul că moare jucătorul și el nu are nimic. Toate tragerile de timp, toată eschiva asta, toate simulările îl zăpăcesc pe bietul om.

Nu mai știe dacă a fost sau nu fault. Dacă nu e evident faultul, nu dă, pentru că nu știe dacă ăla a urlat că a fost lovit sau a simulat. Cred că toate greșelile sunt conjuncturale și doar VAR-ul le mai poate scoate acum, dacă acceptăm VAR-ul ca soluție, adică să întrebi, să te uiți. Așa cum suntem acum, ar trebui să avem VAR continuu, la fiecare fază, oprit meciul.

Toate sunt legate, faptul că nu avem echipe de club bune, faptul că nu jucăm în Europa, faptul că ne scot toate echipele din Europa, faptul că echipa națională este într-o degringoladă totală, așa și cu VAR-ul. Nu sunt călătorii civilizați și trenurile murdare. Sunt murdare pentru că sunt călătorii necivilizați.

Liga a făcut o greșeala extraordinară. Liga a rămas doar cu numele. Nu ai doar responsabilitatea de a organiza competiția. Trebuie să muncești mult mai mult”, a declarat Valeriu Iftime pentru Digi Sport.

Primul meci din România care va beneficia de VAR! Anunțul făcut de Răzvan Burleanu

Președintele FRF Răzvan Burleanu a anunțat că s-a încheiat etapa de pregătire offline a arbitrilor, iar, începând cu luna ianuarie, arbitrii vor trece la meciurile live, însă fără niciun contact cu centralul partidei.

În cele din urmă, în aprilie, sistemul de arbitraj video asistat va fi testat în integralitate la meciurile din Liga 1.

Chiar dacă se vehicula că Liga 1 va beneficia de VAR încă din play-off, acest lucru a fost infirmat de șeful de la FRF. Răzvan Burleanu a declarat că, în mod cert, prima partidă oficială care va beneficia de VAR va fi Supercupa României ce se va disputa în iulie 2022.

Totodată, Burleanu a mărturisit că există și o variantă ca finala Cupei României să beneficieze de VAR, însă, mai întâi, este nevoia de aprobarea FIFA, lucru explicat și de Kyros Vassaras, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Etichete: liga 1 , arbitraj , valeriu iftime , var

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă