Valeriu Gheorghiță vaccinează în Vama Veche: „Litoralul este o zonă în care nu respectă măsurile”

2 luni in urmă 23


Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare din România, s-a deplasat vineri seară în stațiunea Vama Veche pentru a încuraja turiștii să se vaccineze și pentru a-i imuniza pe doritori cu ajutorul unei echipe mobile.


„Ne aflăm astăzi aici pentru a fi aproape de oameni, pentru a înțelege că ori de câte ori suntem în concedii este bine să respectăm măsurile de prevenție. Ne uităm la ce se întâmplă în Grecia stațiuni turistice care sunt pe o creștere importantă a numărului de cazuri. Avem această responsabilitate de a menține activitățile deschise pentru toată lumea. Trebuie să înțelegem că sănătatea este cel mai de preț lucru pe care îl avem”, a declarat medicul.


Valeriu Gheorghiță a subliniat că este important ca tot mai multă lume să se vaccineze pentru că România se află pe un trend ascendent al numărului de cazuri și foarte curând varianta Delta va deveni dominantă.


„Nu avem motive să credem că în perioada următoare situația se va îmbunătăți în condițiile în care varianta Delta a devenit dominantă la nivel european și are tendința de a deveni dominantă și în România și alternativa de testare periodică nu este una să ne ferească de posibilitatea de a ne îmbolnăvi. Vaccinurile actuale aduc beneficii de peste 90% în ceea ce privește riscul de spitalizare, riscul de evoluție către o formă gravă de boală sau deces”, a declarat medicul.


Valeriu Gheorghiță a subliniat că „litoralul este o zonă în care oamenii stau unii lângă alții și nu se respectă măsurile de prevenție” și a îndemnat oamenii să rămână vigilenți pentru a evita o infectare.


De asemenea, coordonatorul campaniei de vaccinare a precizat că are în vedere „o a treia doză de vaccin pentru persoanele vulnerabile, pentru persoane imunodeprimate care au în continuare un risc de a dezvolta Covid-19 chiar cu o formă mai grea”, dar măsura trebuie să fie mai întâi autorizată de Agenția Europeană a Medicamentului.


Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunțat vineri că „deocamdata este prea devreme” pentru a confirma dacă este nevoie de a treia doză de ser anti-COVID, întrucât nu există date suficiente pentru a înţelege cât timp va dura protecţia oferită de vaccinuri.


Valeriu Gheorghiță vaccinează turiștii din Vama veche în zona Hotel Victory / Punctul SMURD Vama Veche.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă