Valeriu Gheorghiță: Sunt convins că avem o subraportare a efectelor secundare mai slabe / Platformă de raportare pentru efecte adverse

1 lună in urmă 4

Colonelul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a declarat vineri seară, la Digi 24, că este convins că efectele secundare ale celor trei tipuri de vaccinuri folosite în România sunt subraportate, mai ales în cazul efectelor mai ușoare.

Acesta anunță o nouă platformă de raportare pentru cei vaccinați care vor primi, la o perioada de 28 de zile după ce au primi vaccinuli, un SMS cu un link către o fișă pe care să o completeze cu eventualele efecte adverse avute. Raportarea poate fi căcută online, dar și în scris.

”Îi încurajez pe români să raporteze efectele secundare indiferent de intensitate, ca să putem avea o imagine clară. Perioada de raportare este de 28 de zile de la data administrării dozei. Sunt convins însă că efectele adverse grave sunt raportate”, spune Gheorghiță.

Din decembrie 2020, când a fost dat startul campaniei de vaccinare, au fost raportate, conform CNCAV, 8.270 de reacții adverse, 4.306 după vaccinul Pfizer, 551 după Moderna și 3.413 după AstraZeneca. CNCAV precizează că 93 de reacții adverse sunt în curs de investigare.

Cele peste 4.200 de doze de vaccin AstraZeneca care fuseseră carantinate temporar vor fi folosite pentru vaccinare, măsura retragerii acestora fiind anulată, a anunțat vineri Comitetul de coordonare a vaccinării. Dozele fac parte din lotul AstraZeneca ABV 2856 oprit de la utilizare în Italia și retras apoi și în România, până la o decizie a Agenţiei Europene a Medicamentului.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă