Valeriu Gheorghiță: „Peste 775.000 de persoane, înscrise pe listele de aşteptare la vaccinarea anticoronavirus”

3 săptămâni in urmă 1

Valeriu Gheorghita/ poze INQUAM, George CalinValeriu Gheorghita/ poze INQUAM, George Calin

Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea anti-COVID (CNCAV), a declarat, marţi, că, la momentul actual, pe listele de aşteptare pentru imunizare sunt înscrise mai mult de 775.000 de persoane în țara noastră.

MARŢI, 23 MARTIE 2021, 16:55

SURSĂ: Realitatea.net

AUTOR: Andrei Zbîrnea

Valeriu Gheorghiță: "În momentul de faţă, sunt înscrise pe listele de aşteptare aproximativ 775.294 de persoane. În funcţie de categoria persoanelor înscrise pe lista de aşteptare, 447.420 de persoane, reprezentând un procent de circa 57%, sunt persoane aferente etapei a III-a a campaniei de vaccinare, adică din populaţia generală. Aproximativ 63.518 persoane sunt din cele care deservesc activităţi esenţiale, ceea ce reprezintă aproximativ 8,1%, şi avem persoane vulnerabile, adică persoane aflate în evidenţă cu boli cronice şi persoane peste 65 de ani, în total reprezentând circa 35% din numărul celor înscrişi pe lista de aşteptare"

Conform Agerpres, coordonatorul CNCAV a precizat și cum sunt distribuite aceste persoane la nivel național. Astfel, cele mai multe sunt înscrise pe lista de aşteptare în Bucureşti - 148.776, Cluj - 64.472, Prahova - peste 34.000, Ilfov - peste 32.000, Braşov - peste 30.000 şi Sibiu - peste 27.000.

Potrivit medicului militar, peste 1.237.000 de persoane sunt programate pentru vaccinare: 730.146 - pentru centrele Pfizer (pentru prima doză - 65.709), 115.511 - pentru centrele Moderna (pentru prima doză 86.494) și 391.511 - pentru centrele AstraZeneca (pentru prima doză - 111.751).

Valeriu Gheorghiță: "Zilnic a crescut numărul de persoane care se programează în centrele de vaccinare cu vaccin AstraZeneca, sunt în medie aproximativ 9.000 - 10.000 de persoane zilnic, ceea ce este un lucru îmbucurător faptul că populaţia a crescut, dacă vreţi, nivelul de încredere, după ce, evident, Agenţia Europeană a Medicamentului a specificat cât se poate de clar profilul de siguranţă care este favorabil, raportul beneficii - riscuri, care este în favoarea beneficiilor, şi importanţa continuării campaniei de vaccinare".

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă