Valeriu Gheorghiţă: Foarte probabil că vorbim de câteva mii de certificate de vaccinare false. E foarte greu să avem o imagine reală

1 săptămână in urmă 30

Medicul Valeriu Gheorghiţă afirmă că autorităţile nu pot şti cu siguranţă care este numărul de certificate false de vaccinare anti-Covid care au fost emise în România, însă estimează că numărul acestora este de ordinul câtorva mii, relatează News.ro. Valeriu Gheorghiţă afirmă că, dacă oamenii s-ar fi vaccinat, „în loc de 20.000 de decese am fi putut să avem 1.000 maximum”.

„Este foarte greu să admitem că avem o imagine reală, însă foarte probabil că vorbim de câteva mii de certificate. Am văzut în ultima situaţie, undeva din Mehedinţi sau Bihor, unde erau suspiciuni de fraudă asupra a circa 3.000 de certificate. E foarte greu să avem o imagine reală. Este de neînţeles şi de neacceptat o astfel de situaţie”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, răspunzând unei întrebări, duminică seară, la Digi 24.

Acesta crede că situaţia privind aşa-numita vaccinare la chiuvetă nu este una „particulară României”, el arătându-se convins că şi în alte ţări s-a întâmplat acest lucru.

Gheorghiţă a explicat că la internarea unei persoane cu Covid-19 se determină şi anticorpii şi se vede dacă cineva a fost vaccinat sau nu. Medicul a mai spus că sunt pacienţi care admit, la internare, că nu sunt vaccinaţi, deşi au certificat care arată că ar fi fost imunizaţi prin vaccin.

Coordonatorul campaniei de vaccinare spune, referindu-se la certificatele de vaccinare false, că „aceste situaţii nu definesc ceea ce se întâmplă din punctul de vedere al campaniei de vaccinare”.

Întrebat câte decese ar fi putut fi evitate în acest al patrulea val al pandemiei dacă oamenii s-ar fi vaccinat, medicul a răspuns că „în loc de 20.000 de decese am fi putut să avem 1.000 maximum”.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă