Valeriu Gheorghiţă, despre Sărbătorile de iarnă 2021: „Depinde de cât de mult ne vom implica fiecare”

1 săptămână in urmă 15

Valeriu Gheorghiţă a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă, dacă România va atinge vârful valului 4 al pandemiei în octombrie sau se poate prelungi până în noiembrie.

Singurul specialist român în medicina de dezastru dă un verdict clar: „Trebuie luate măsuri drastice de o persoană necompromisă. Medicina de dezastru nu e una a democraţiei”

“Dinamica numărului de cazuri este greu de estimat în această perioadă pentru că depinde foarte mult de măsura în care reuşim să respectăm măsurile care au ca obiectiv limitarea răspândirii infecţiei şi măsura în care vom reuşi să ne vaccinăm într-un număr mai mare. Din ceea ce am observat în datele raportate zilnic, nu este exclusă posibilitatea să ne apropiem deja de un platou, însă, chiar şi în felul acesta, un platou la peste 15000 de cazuri este mult prea mare pentru că evident numărul de cazuri grave va fi atât de crescut încât va depăşi capacitatea sistemului medical. Trebuie să reducem numărul de cazuri noi prin măsurile deja cunoscute şi prin vaccinare, să reducem numărul de cazuri grave şi acest lucru se poate face pe de o parte prin vaccinare, pe de altă parte, printr-o monitorizare corectă pacienţilor care se află acasă să nu întârzie prezentarea la medic şi să ţină legătura cu medicii de familie”, a explicat coordonatorul campaniei de vaccinare.

Valeriu Gheorghiţă, noi precizări privind doza patru. Cine sunt persoanele care vor face patru doze de vaccin anti-covid
Întrebat cum vor fi sărbătorile de iarnă, Valeriu Gheorghiţă a răspuns: “Depinde de cât de mult ne vom implica fiecare dintre noi. Este evidentă, pe de o parte, vorbim de rolul autorităţilor, dar pe de altă parte este important ca oamenii să se informeze din surse oficiale şi să înţeleagă că doar prin respectarea măsurilor igienico-sanitare şi prin vaccinare, având exemplul celorlalte ţări, putem să ţinem sub control efectele negative ale acestei pandemii şi aici mă refer la numărul de cazuri grave şi la spitalizări şi evident la decese”.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat marţi 16.743 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, din care 2.380 sunt în Bucureşti. În ultimele 24 de ore, 442 de persoane au decedat – 397 nevaccinaţi şi 45 vaccinaţi, din care 44 aveau comorbidităţi – fiind depăşit numărul de 40.000 de decese. La ATI sunt internaţi 1.667 de pacienţi cu COVID-19. 428 de copii cu COVID-19 sunt în spital, 39 dintre ei fiind la ATI.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă