Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-Covid: Obiectivul primei etape de vaccinare a fost ATINS. Până pe 15 aprilie sunt ocupate 1,8 milioane de locuri pentru vaccinare

1 lună in urmă 28

MARŢI, 26 IANUARIE 2021, 14:59

SURSĂ: Realitatea.NET

AUTOR: Dana Baragan

Potrivit lui Gheorghiță, până în prezent în România s-au vaccinat 434.503 de persoane cu prima doză de vaccin anti-Covid și 25.064 de persoane cu doza a doua, așa numita docă de rapel.

În ceea ce privește numărul total de reacții adverse, vorbim despre 1.213 de reacții comune și minore. Totodată, acesta spune că nu au existat reacții majore în urma vaccinării și nici nu există alte reacții adverse în curs de investigare.

Dacă vorbim despre prima etapă de vaccinare anti-Covid, atunci trebuie să știm că 209.307 de persoane s-au vaccinat deja

"Obiectivul pentru Etapa 1 a fost atins. Peste 90% din cei din această etapă au fost vaccinați", a spus Gheorghiță.

Din 26 ianuarie și până pe 15 aprilie sunt ocupate 1,8 milioane de locuri pentru vaccinare la nivel național, iar 73% dintre acestea sunt ocupate de persoane cu boli cronice, respectiv persoane cu vârste peste 65 de ani: „În ceea ce privește programările în platforma informatică. Din data de 26 ianuarie, până pe 15 aprilie, sunt ocupate un număr de 1.800.000 de locuri pentru vaccinare, totalizând atât doza 1, cât și doza de rapel. Dintre acestea, 73% dintre locuri sunt ocupate de persoane cu boli cronice, respectiv persoane cu vârstă peste 65 de ani. De asemenea, 27% sunt persoane care deservesc activități esențiale în infrastructura critică a statului. În ceea ce privește modalitatea de programare, majoritatea au fost programați prin CNP, practic individual, pe platformă sau prin intermediul aparținătorilor, prin angajatori, prin call center și prin medicii de familie, respectiv medicul curant”. 

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă