Valeriu Gheorghiță: „Ar fi fost mai greu să justificăm de ce am suspendat vaccinarea cu AstraZeneca comparativ cu decizia de a continua”

1 lună in urmă 20

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, a declarat, joi, la B1 TV, că autorităților le-ar fi fost dificil să explice populației o eventuală decizie de a suspenda vaccinarea cu serul produs de AstraZeneca-Oxford în comparaţie cu decizia de a continua folosirea acestuia.

Valeriu Gheorghiță a explicat că, în acest moment, există numeroase persoane care vor să se imunizeze folosind acest vaccin, informează News.ro.

„Sunt încă un număr importat de persoane care doresc să se vaccineze cu vaccinul de la compania AstraZeneca, nu putem să luăm dreptul acestor persoane de a opta pentru acest lucru”, a spus Valeriu Gheorghiță la B1 TV.

Cred că informarea este importantă, cred că ar fi fost mai greu să justific sau să justificăm de ce am suspendat vaccinarea cu vaccinul de la AstraZeneca comparativ cu decizia de a continua, de fapt, în baza unei autorizări

Valeriu Gheorghiță:

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a precizat că România nu a impus o limită de vârstă pentru cei care doresc să se imunizeze cu acest ser pentru că nu a fost identificat un profil de risc.

„Nu s-au identificat anumiţi factori de risc, un anumit profil de risc care să aibă legătură nici cu grupa de vârstă, nici cu sexul, nici cu eventualele afecţiuni cronice, tocmai de aceea nu s-a putut contura acest profil de risc şi tocmai de aceea nu am considerat oportun din cadrul discuţiei cu experţii să se impună o anumită limită de vârstă, pentru că nu avem argumente ştiinţifice pentru a impune o anumită limită de vârstă”, a precizat Valeriu Gheorghiţă. 

Valeriu Gheorghiță a anunțat că România va continua vaccinarea cu AstraZeneca pentru toate grupele de vârstă.

FOTO: Hepta

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă