Valeriu Gheorghiţă a anunţat după cât timp poate fi reluată schema de vaccinare, dacă cineva refuză rapelul cu serul AstraZeneca

1 lună in urmă 5

De Veronica Micu.
Publicat: 17.03.2021, 06:50.
Actualizat: 17.03.2021, 07:17

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheroghiţă, a afirmat, marţi seară, că un interval de 4-8 săptămâni este ”rezonabil” pentru reluarea schemei de vaccinare pentru o persoană care refuză rapelul cu serul AstraZeneca.

Valeriu Gheorghiţă a anunţat după cât timp poate fi reluată schema de vaccinare, dacă cineva refuză rapelul cu serul AstraZeneca

Facebook/Guvernul Romaniei

"Schema recomandată de vaccinare sugerează cât se poate de clar menţinerea acelui tip de vaccin şi pentru cea de-a două doză (…) Din punct de vedere medical, nu anticipăm probleme de siguranţă suplimentare sau date care să reducă protecţia pe care persoană respectivă o poate obţine prin vaccinare. În ceea ce priveşte vaccinul de la AstraZeneca este greu să anticipăm intervalul corespunzător de timp după care ar trebui să facem, dacă decidem şi dacă se va recomandă acest lucru, o a două doză dintr-un alt vaccin”, a declarat, marţi seară, la Antena 3, Valeriu Gheorghiţă.

Preşedintele CNCAV a precizat că "probabil, un interval de 4-8 săptămâni este unul rezonabil".

”Însă la acest moment cred că o singură doză ar fi suficientă dacă ar fi să luăm în calcul, ipotetic, această variantă", a explicat medicul Gheorghiţă.

Medicul a recomandat să se aştepte decizia Agenţiei Europene a Medicamentului, în funcţie de care şi România îşi va adapta deciziile.

România continuă vaccinarea cu serul AstraZeneca

Autorităţile au decis, luni seară, continuarea campaniei de vaccinare în România cu toate vaccinurile împotriva COVID-19, autorizate în momentul de faţă la nivel european. Astfel, România va continua vaccinarea cu serul AstraZeneca.

”În cursul acestei seri (luni n.r.), a avut loc o şedinţă extraordinară la care au participat reprezentanţii Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Ministerului Sănătăţii, Institutului Naţional de Sănătate Publică şi ai Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) pentru analizarea evenimentelor înregistrate la nivel european legate de vaccinul produs de compania AstraZeneca, ca urmare a raportării cazurilor cu tulburări de coagulare la persoane imunizate cu acest tip de vaccin.

În urma analizării rapoartelor de reacţii adverse înregistrate în România, a motivării deciziilor celorlalte ţări, a evenimentelor raportate la nivel internaţional, dar şi a recomandărilor autorităţii de reglementare de la nivel european, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), reprezentanţii din cadrul instituţiilor mai sus menţionate au decis continuarea campaniei de vaccinare în România cu toate vaccinurile împotriva COVID-19, autorizate în momentul de faţă la nivel European”, a transmis, luni seară, CNCAV.

Sursa citată a precizat că, până la finalizarea evaluării cazurilor semnalate de tulburări de coagulare a sângelui de către Comitetul de farmacovigilenţă al EMA, PRAC (Pharmacovigilance Risk Assessment Committee) şi emiterea unei recomandări în cadrul întâlnirii extraordinare care va avea loc joi, 18 martie a.c., EMA recomandă continuarea vaccinării, subliniind că beneficiile vaccinării în prevenirea formelor grave de COVID-19 şi deces depăşesc riscul apariţiei de reacţii adverse.

”Cazurile de tulburări de coagulare au apărut la un număr redus de pacienţi vaccinaţi, fără să depăşească frecvenţa raportată în populaţia generală nevaccinată. Trebuie avut în vedere că aceste tulburări au diferite cauze şi pot apărea independent de administrarea vaccinului.

În prezent, experţii de la nivel european analizează cu maximă rigurozitate toate datele disponibile pentru a stabili dacă există o relaţie de cauzalitate între administrarea vaccinului şi aceste evenimente”, a mai transmis CNCAV.

Potrivit autorităţilor, vaccinarea rămâne soluţia sigură şi eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), cel mai riguros for decizional, care reuneşte experţi la nivel european.

”Recomandăm raportarea oricărei reacţii adverse suspectate atât de către profesionişti cât şi de către pacienţi. CNCAV asigură populaţia de transparenţă completă şi responsabilitate deplină în comunicarea cu celeritate a tuturor informaţiilor de interes, astfel încât procesul de vaccinare să se realizeze într-un mediu favorabil şi sigur pentru toate persoanele care doresc să se imunizeze împotriva COVID-19”, a conchis CNCAV.

33.000 de programări anulate pentru AstraZeneca. 10 reacții adverse de coagulare a sângelui, raportate în România

Ieri, Valeriu Gheorghiță anunat că, de luni până marţi, au fost anulate 33.000 de programări pentru vaccinarea cu AstraZeneca, însă numărul celor care-și anulează programarea este mai mic decât al celor care se programează.

”Cu toate acestea, la acest moment, în centrele de vaccinare unde avem vaccin de la AstraZeneca mai sunt aproximativ 18.387 de locuri libere din peste 100.000 câte erau la sfârșitul acestui weekend. Ca atare, deși și-au anulat programări un număr mare de persoane, în același timp, un număr mai mare de persoane și-a făcut programare în aceste centre. La acest moment sunt programate 168.027 de persoane pentru doza 1 și aproximativ 419.000 pentru doza a doua de vaccin produs de AstraZeneca”, a spus dr. Gheorghiță.

10 reacții adverse de coagulare a sângelui la vaccinul AstraZeneca raportate în România

Întrebat care sunt datele primite la nivel naţional în ceea ce priveşte reacţiile adverse legate de "evenimente trombo-embolice severe” post-vaccinare cu serul AstraZeneca sau cu celelalte două vaccinuri anti-COVID, medicul Valeriu Gheorghiţă a explicat că la Agenţia Naţională a Medicamentului au fost raportate de către pacienţi 10 modificări de coagulare sau evenimente trombo-embolice, însă niciunul nu a fost "confirmat din punct de vedere medical şi investigat".

"Ne-am uitat peste aceste date, pot să vă spun că există dubii foarte mari asupra veridicităţii acelor date, dar ele necesită o confirmare şi o investigare completă din punct de vedere medical. Nicio reacţie adversă raportată de profesioniştii din domeniul sănătăţii nu menţionează un eveniment trombo-embolic. De asemenea sunt alte două evenimente raportate şi pentru vaccin de la compania Pfizer, iar în ceea ce priveşte tipul loturilor, erau trei loturi diferite din care se raportau aceste evenimente. Poate important de precizat este că majoritatea din aceste reacţii au fost raportate în perioada 11-14 martie, deci practic după ce a apărut acest semnal în spaţiul public”, a mai spus medicul militar Valeriu Gheorghiţă.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

valeriu gheorghita vaccin astrazeneca platforma vaccinare
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă