Valentin Mihăilă i-a cucerit pe italieni! Laude din partea unui fost jucător al Parmei: „Arată personalitate!”

1 lună in urmă 1

Valentin Mihăilă i-a impresionat pe italieni cu evoluțiile sale, astfel că Roberto D’Aversa, antrenorul Parmei, i-a oferit un post de titular la formația din Serie A. Massimo Barbuti, fost jucător al Parmei, a avut cuvinte de laudă pentru tânărul fotbalist român.

Valentin Mihăilă (21 de ani) a fost transferat de Parma, în toamna anului trecut, de la Universitatea Craiova, pentru 8.5 milioane de euro. Acesta are contract, până în 2025, cu echipa italiană.

Parma se află pe locul 19 din Serie A, cu 14 puncte obținute după 23 de meciuri jucate.

Valentin Mihăilă i-a cucerit pe italieni

Massimo Barbuti, fost jucător important al Parmei, a vorbit la superlativ despre Valentin Mihăilă, căruia îi apreciază evoluțiile. În plus, acesta a scos în evidență faptul că fotbalistul român arată personalitate.

„Parma a cumpărat câţiva tineri promiţători. L-am văzut jucând pe Zirkzee, care mi se pare un fotbalist bun. De asemenea, Mihăilă are şi el evoluţii bune, arată personalitate. Mă refer la meciul cu Udinese. D’Aversa are planul său, e un antrenor excelent şi ştie ce să facă în anumite situaţii. Este nevoit să aşeze jucătorii în locul în care aceştia dau cel mai bun randament.

Sunt unele lucruri care trebuie remediate. Sigur, nimic nu este încă pierdut, iar Torino nu cred că este una dintre echipele care vor avea probleme cu retrogradare”, a declarat Massimo Barbuti, pentru parmalive.com.

Ilie Dumitrescu îi transmite lui Dennis Man să învețe de la Valentin Mihăilă

Fostul internațional îl sfătuiește pe Dennis Man să urmeze exemplul lui Valentin Mihăilă, dacă vrea să se impună la Parma, făcând referire la atitudinea pe care o arată fostul atacant al Universității Craiova, în zona careului.

„Eu asta i-aș spune, dacă aș sta de vorbă cu el. El a intrat bine cu Udinese, să nu fiu înțeles greșit, doar că trebuie să-și asume acțiuni. A avut o fază când a ajuns aproape de careu, iar el a pasat în dreapta, la Cornelius, parcă.

Nu știu dacă ați observat, dar ăsta e profilul lui Mihăilă. Intră în adversar și provoacă. Așa a scos și lovitura de la 11 metri, da? Încearcă să creeze superioritate prin acțiunile individuale. A încercat să se impună ca lider. Cum faci asta? Prin acțiunile tale din ultimii 20 de metri. Mă aștept și de la Man să facă același lucru”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.

The post Valentin Mihăilă i-a cucerit pe italieni! Laude din partea unui fost jucător al Parmei: „Arată personalitate!” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă