Valentin Mihăilă i-a cucerit deja pe colegii de la Parma. Un campion european, dezvăluire de senzație din vestiarul formației din Serie A

4 luni in urmă 11

Valentin Mihăilă este lăudat de un campion european. Fostul jucător al Craiovei este coleg la Parma cu Bruno Alves, un fotbalist cu 96 de partide în naționala Portugaliei. Fotbalistul de 39 de ani a dezvăluit că Mihăilă este foarte implicat la antrenamente și că antrenorii sunt încântați de el.

Valentin Mihăilă a impresionat la Parma încă de la primele ședințe de pregătire. Geraldo Alves a stat de vorbă cu fratele său care i-a spus că jucătorul român este foarte apreciat la formația din Serie A. Mihăilă are toate motivele să fie mândru după ce a fost lăudat de colegul de la nouă echipă. Bruno Alves este un jucător cu CV impresionant. A jucat la FC Porto, Rangers și Fenerbahce, a fost campion european în anul 2016 și a adunat 96 de tricouri în reprezentativa al cărei căpitan este Cristiano Ronaldo.

„Am vorbit cu Bruno despre Mihăilă. E ascultător la antrenamente, ceva mai puțin obișnuit pentru jucătorii tineri. E foarte interesat să crească, să-și îmbunătățească jocul. E nevoie să se impună jucătorii români în străinătate, cum s-a întâmplat cu portughezii. Sunt condiții foarte bune de antrenament la Parma, suporterii sunt mulți, dar nu sunt atât de exigenți precum la alte echipe”, a declarat Geraldo Alves, la emisiunea Liga Digi Sport.

Valentin Mihăilă, pe lista lui Mirel Rădoi

Valentin Mihăilă se află pe lista preliminară a selecționerului Mirel Rădoi pentru cele trei partide ale naționalei de seniori din luna noiembrie. Jucătorul a semnat la începutul lunii cu formația italiană Parma, grupare care se află în acest moment pe locul 18. Transferul său a costat 8.500.000 de euro.

Cele mai importante sume de transfer ale jucătorilor plecați din România:
1. Nicolae Stanciu – de la FCSB la Anderlecht, în 2016, pentru 9,8 milioane de euro.
2. Vlad Chiricheș – de la FCSB la Tottenham, în 2013, pentru 9,5 milioane de euro.
3. Valentin Mihăilă – de la Universitatea Craiova la Parma, în 2020, pentru 8,5 milioane de euro.
4. Alexandru Mitriță – de la Universitatea Craiova la New York City, în 2019, pentru 8 milioane de euro.

The post Valentin Mihăilă i-a cucerit deja pe colegii de la Parma. Un campion european, dezvăluire de senzație din vestiarul formației din Serie A appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă