Valentin Gheorghe, gol și bucurie „a la Ronaldo” în duelul Astra – Dinamo. „Câinii” lui Jerry Gane, KO în prima repriză de la Giurgiu | VIDEO

2 săptămâni in urmă 2

Astra Giurgiu și Dinamo sunt două echipe care trec prin momente foarte grele. „Câinii” au probleme cu banii și se tem că gruparea din „Ștefan cel Mare” o să dea faliment. Și la Astra sunt mari probleme, după ce patronul Ioan Niculae a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare. Cu toate acestea, jucătorii lui Eugen Neagoe și-au „executat” adversarii în prima repriză și au avut două goluri avans la pauză.

Astra a primit o lovitură dură în această săptămână, după ce Ioan Niculae a fost condamnat la cinci de închisoare cu suspendare. Conducătorii au recunoscut că jucătorii le-au transmis că se tem că nu vor mai fi plătiți și au încercat să le ridice moralul. Discuțiile au dat roade. Astra a condus cu 2-0 la pauză în duelul cu Dinamo în urma a două execuții spectaculoase.

Primul gol a fost marcat de Valentin Gheorghe în minutul 36 după un șut senzațional din lovitură liberă. Mihai Eșanu nu a avut replică, iar jucătorul Astrei a marcat golul cu numărul șase din acest campionat. S-a bucurat ca Ronaldo și a „stropit” reușita cu o gură de apă. (VIDEO AICI)

După cinci minute, Astra a reușit o fază în urma căreia apărarea dinamovistă a fost depășită total. Mingea a ajuns la Stahl care a încris cu un șut frumos din interiorul careului.

The post Valentin Gheorghe, gol și bucurie „a la Ronaldo” în duelul Astra – Dinamo. „Câinii” lui Jerry Gane, KO în prima repriză de la Giurgiu | VIDEO appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă