Val de proteste anti-restricții. Mii de români sfidează regulile în stradă - Incident șocant în Capitală: un bărbat s-a luat la bătaie cu jandarmii - VIDEO

1 lună in urmă 2

Bărbat încătușat de jandarmi la protestul anti-restricții din Piața Universității, 29 martie 2021Bărbat încătușat de jandarmi la protestul anti-restricții din Piața Universității, 29 martie 2021
Bărbat încătușat de jandarmi la protestul anti-restricții din Piața Universității, 29 martie 2021Bărbat încătușat de jandarmi la protestul anti-restricții din Piața Universității, 29 martie 2021

Noi proteste împotriva restricțiilor de circulație în Capitală, pentru a doua zi la rând. Manifestațiile au fost anunțate de George Simion, lidier AUR, și fosta sa colegă Diana Șoșoacă și de partidul Neamului Românesc. Aproape 1.000 de persoane sunt în această seară în stradă, în fața sediului Guvernului României. Inițial, aproape 300 de persoane s-au strâns în Piața Universității, chemate de liderul AUR George Simion. Aici a avut loc și un prim incident: un bărbat care nu purta mască s-a luat la bătaie cu jandarmii. Manifestanții au pornit apoi în marș spre Piața Victoriei, pentru a se întâlni cu cei aproape 800 de oameni care s-au adunat la chemarea partidului Neamul Românesc și a senatoarei anti-mască Diana Șoșoacă. La protest participă sindicaliști ai metroului, printre care și controversatul lider Ion Rădoi. Proteste masive împotriva restricțiilor COVID-19 impuse de autorități au loc luni în toate județele, în fața prefecturilor. 

LUNI, 29 MARTIE 2021, 17:43

SURSĂ: realitatea.net

AUTOR: Ioana Stanescu

UPDATE  20.00 Manifestanții de la Piața Universității au ajuns în fața Guvernului. Și senatoarea anti-mască a ajuns înaintea orei 20.00 în Piața Vcitoriei.

Potrivit restricțiilor, circulația persoanelor este permisă, de luni, doar până la ora 22.00.

Revendicările lor principale sunt măsurile luate de autorități, iar AUR cere Guvernului să prezinte baza legală în care au luat aceste măsuri.  

UPDATE Manifestanții din Piața Universității au plecat în marș spre Piața Victoriei, unde are loc un alt protest anti-restricții, organizat de partidul Neamul Românesc, la care participă și senatoarea anti-mască Diana Șoșoacă.

În drumul spre Piața Victoriei, manifestanții au perturbat traficul. Circulația a fost blocată pe parcursul traseului, având loc pe o singură bandă.

În Piața Universității, protestul a început la ora 17.00, iar la jumătate de oră se aflau 30-40 de persoane, potrivit Realitatea PLUS.

Un prim incident s-a produs la protestele anti-restricții de luni seară din București, în Piața Universității. Un bărbat s-a bătut cu jandarmii și nu a vrut să poarte mască, în final ajungând să se bată cu jandarmii.

Bărbatul a fost recalcitrant și s-a opus legitimării, după care jandarmii au vrut să-l încătușeze, moment în care acesta a început să se bată cu forțele de ordine. În final, jandarmii l-au târât până la duba Jandarmeriei pentru a-l duce la secția de poliție.

Bărbatul reținut de jandarmi se afla într-un grup de câteva persoane când a fost avertizat de jandarmi să-și pună masca.

La doar câteva secunde de la cererea jandarmilor, a început conflictul.

Deși în primele minute a avut loc o discuție pentru legitimare, bărbatul a refuzat să arate un act de identitate și s-a opus și ulterior să fie dus la secția de poliție și legitimat.

Bărbatul a început să adreseze injurii, la fel și celelalte persoane din grupul din care făcea parte, au început să aibă un limbaj licențios la adresa jandarmilor. Scene șocante au avut loc în momentul încătușării, pentru că bărbatul s-a opus, astfel că s-a folosit forța pentru urcarea în dubă, acesta fiind, practic, târât pe jos.

Luni au fost anunțate mai multe proteste în București, după manifestațiile de duminică în mai multe orașe din țară, inclusiv în Capitală, în prima zi a intrării în vigoare a restricțiilor pentru limitarea răspândirii epidemiei de COVID-19. Proteste similare cu cele de la București au fost anunțate pentru luni, de la ora 17.00, în fața prefecturilor din toate județele.

În Piața Universității, s-au adunat simpatizanții AUR, în jurul orei 17.45 a ajuns și liderul formațiunii George Simion. Protestatarii au un banner de mari dimensiuni pe care scrie "Libertate" şi steaguri tricolore. 

George Simion, lider AUR, a făcut primele declarații la protestul organizat în Piața Universității, fără mască, în mijlocul mulțimii. Acesta spune că actualul guvern trebuie să plece și că partidul său are „oameni capabili” pentru scoaterea României „din criză”. Simion spune că măsurile sunt absurde și inutile și că „trebuie să lucrăm la imunitatea naturală”. Creșterea infectărilor în urma protestelor este negată de Simion, care spune că „dreptul de a protesta nu poate fi pus în balanță cu starea medicală”.

Citește și George Simion, la protestele anti-restricții: Românii se îmbolnăvesc când stau în casă! Măsurile sunt absurde! Trebuie să lucrăm la imunitatea naturală!

Liderul AUR a chemat oamenii în stradă, luni, într-o postare făcută pe contul său de Facebook. Printre revendicările AUR se numără demisia premierului Florin Cîțu și a șefului DSU, Raed Arafat, ridicarea "de urgență a tuturor restricțiilor ilegale, incoerente și iraționale", precum și a impunerii purtării măștii în spațiile închise sau deschise și oferirea de explicații publice cu privire la fundamentarea științifică a impunerii restricțiilor. 

"Este inadmisibil ce se întâmplă în Romania cu restricțiile. Este datoria noastră să ieșim în stradă. Nu mai stăm în case, să ieșim în strada pentru drepturile noastre, aceste restricții sunt aberante. Veniți în fața prefecturii. O să ne luptam cu balaurul cum a făcut-o Sfântul Gheorghe", a spus Simion, într-o înregistrare live pe contul său de Facebook.

Proteste anunțate în România. George Simion, mesaj de tip legionar: "Ne luăm țara înapoi! O să ne luptăm cu balaurul ca Sf. Gheorghe!"

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă