Vaccinul rusesc împotriva Covid-19 Sputnik V are o eficienţă de 97,6%, susține un cercetător rus

2 săptămâni in urmă 17

Vaccinul împotriva Covid-19 Sputnik V a dovedit o eficienţă de 97,6% în urma unei evaluări în condiţii reale, pe baza unor date cu privire la 3,8 milioane de persoane, a anunţat luni unul dintre principalii dezvoltatori ai vaccinului rusesc, Denis Logunov.

Vaccinul rusesc împotriva Covid-19 Sputnik V are o eficienţă de 97,6%, susține un cercetător rus

Vaccinul rusesc împotriva Covid-19 Sputnik V are o eficienţă de 97,6%, susține un cercetător rus

Shutterstock

Acest nou nivel de eficienţă este mai mare decât cel de 91,6% prezentat în rezultatele unui test la scară mare al Sputnik V, publicat în revista medicală The Lancet anul acesta, scrie news.ro.

”Prin folosirea unei baze de date cu persoane vaccinate cu cele două doze de vaccin (Sputnik V), cercetători de la Institutul Gamaleia din Moscova, care l-au creat, au calculat un nivel de eficienţă în lumea reală de 97,6%”, a anunţat Denis Logunov într-o prezentare la Academia de Ştiinţe a Rusiei.

Rusia: Vaccinul Sputnik V nu a cauzat tromboze

În urmă cu câteva zile, Rusia anunța că principalul său vaccin contra Covid-19, Sputnik V, nu a cauzat un tip rar de cheaguri de sânge semnalate după utilizarea de alte două vaccinuri folosind aceeaşi tehnologie.

"O analiză completă a efectelor nedorite după teste clinice şi în cadrul vaccinării de masă cu Sputnik V a arătat că nu au existat cazuri de tromboze venoase cerebrale", a indicat Institutul de cercetări Gamaleia, cel care a dezvoltat acest vaccin.

Vaccinul AstraZeneca şi Johnson & Johnson sunt în prezent suspectate de a provoca mai multe zeci de cazuri din aceste rare tromboze, dintre care unele mortale, determinând autorităţile din mai multe ţări să restrângă folosirea lor. Ambele folosesc aceeaşi tehnologie ca Sputnik V: adenovirusuri.

Institutul Gamaleia a semnalat că "toate vaccinurile bazate pe vectori prin adenovirus sunt diferite şi nu pot fi direct comparate".

Potrivit acestei surse, Sputnik V implică "importante diferenţe în structura şi tehnologia sa de producţie" în raport cu vaccinurile AstraZeneca şi Johnson & Johnson. El precizează că Sputnik V este susţinut de "o tehnologie de purificare în patru etape pe care Institutul se arată pregătit să o împărtăşească cu alţi producători pentru a "reduce riscurile efectelor secundare".

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă