Vaccinul Moderna a fost autorizat în UE. Avantajele și dezavantajele serului produs de compania americană

1 lună in urmă 24


Vaccinul Moderna, aprobat miercuri în UE, este unul dintre cele mai scumpe de pe piață și poate fi produs doar în cantități limitate în Europa, dar nu necesită depozitare și transport la temperaturi foarte mici și este eficient în proporție de 94% împotriva COVID, scrie site-ul Politico.


Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a decis miercuri să autorizeze vaccinul Moderna în spațiul UE. Urmează avizul formal oferit de Comisia Europeană.


Vaccinul Moderna va deveni astfel al doilea ser ce va putea fi folosit în UE în campania de imunizare împotriva COVID. Vaccinul dezvoltat de Pfizer/BioNTech a fost aprobat încă din decembrie, iar vaccinările au început acum în toate statele membre.


Nu se știe însă, deocamdată, când vor ajunge primele doze în Uniunea Europeană.


Comisarul european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, a declarat pentru site-ul Politico că aprobarea unui vaccin sigur și eficient nu oferă totuși „un glonț de argint” în lupta cu pandemia.


„Primele luni ale lui 2021 vor fi complicate, până când vom avea suficiente vaccinuri pentru a vaccina o proporție semnificativă din populație”, a avertizat oficialul european.


Sub presiunea pandemiei


O decizie privind avizarea serului Moderna ar fi trebuit luată pe 12 ianuarie, dar EMA a devansat acest pas, sub presiunea statelor europene, confruntate cu un val epidemic agresiv. Asta în condițiile în care vaccinul fusese deja aprobat în Statele Unite.


Serul Moderna folosește aceeași tehnologie folosită de vaccinul Pfizer, denumită ARN mesager sintetic, care presupune injectarea în organism a unei secvențe genetice a coronavirusului, pentru a instrui sistemul imunitar cum să reacționeze împotriva virusului, notează BBC.


Vaccinul Moderna este eficient în proporție de 94% în prevenirea COVID, potrivit producătorului. El are un avantaj față de serul Pfizer/BioNTech, deoarece poate fi depozitat la o temperatură mai rezonabilă, de -20 de grade Celsius.


Produsul Moderna are însă alte dezavantaje. Pe de o parte, este cel mai scump dintre vaccinurile produse până acum.


UE ar fi plătit în jur de 18 dolari (14,6 euro) pentru o doză de vaccin, potrivit unei liste de prețuri publicate de un ministru belgian. Prin comparație, vaccinul Pfizer a costat UE 12 euro, iar cel al Oxford/AstraZeneca - sub 2 euro. Reuters a precizat ulterior, pe baza unor surse din Comisia Europeană, că prețurile publicate de ministrul belgian nu sunt cele finale și că costurile reale sunt, de fapt, ceva mai mari.


Un alt dezavantaj al vaccinului Moderna este că el nu poate fi produs în cantități mari în Europa.


Comisia Europeană a contractat, în numele statelor membre, doar 180 de milioane de doze din serul Moderna. Deocamdată este neclar când vor sosi primele doze.


Compania a precizat că în 2021 va putea livra între 500 și 600 de milioane de doze, dar nu se știe deocamdată care este cantitatea alocată Europei.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă