Vaccinul HPV: Ministerul Sănătății susține că există 14.000 de doze în stocurile direcțiilor de sănătate publică

3 săptămâni in urmă 26

Ministerul Sănătății susține că există 14.000 de doze de vaccin HPV în stocurile direcțiilor de sănătate publică, pe care le pot solicita medicii de familie, după ce societăți medicale și organizații civice au semnalat că vaccinul lipsește și au făcut apel la autorități să deblocheze vaccinare anti-COVID.

„Ministerul Sănătății mulțumește părinților și tuturor reprezentanților societății civile pentru preocuparea și implicarea activă în derularea campaniei de vaccinare anti-HPV. Ministerul Sănătății va continua și intensifica procesul de vaccinare anti – HPV, în cadrul Programului Național de Vaccinare. Precizăm că, există un număr de peste 14 000 de doze de vaccin anti-HPV în stocul direcțiilor de sănătate publică care trebuie utilizate pentru imunizarea cu prima doză a fetelor cu vârsta cuprinsă intre 11 și 18 ani și facem apel la medicii de familie să le solicite și să continuie campania dacă au cereri noi la cabinetele nedicale”, se arată vineri într-un comunicat de presă al ministerului.

Ministerul Sănătății precizează că are în derulare un acord-cadru încheiat cu furnizorul pe o durată de 4 ani în cadrul căruia realizează achiziții periodice pentru aprovizionarea cabinetelor medicilor de familie.

„Dozele existente trebuie utilizate la persoanele eligibile, pe baza solicitărilor părinților/ reprezentanților legali, care transmit cererile către medicii de familie. Solicitările sunt centralizate în ordinea cronologică a datei de înregistrare, iar trimestrial se solicită direcţiei de sănătate publică teritoriale numărul de doze de vaccin necesare. Dacă într-un județ există mai multe solicitări față de stocul existent, se pot realiza redistribuiri până la următoarea achiziție. Menționăm că, derularea campaniilor de vaccinare se realizează în conformitate cu actele normative emise pentru care nu sunt necesare ghiduri sau circulare justificative”, se mai arată în comunicat.

Citește și 

Societăţi medicale cer fondurile necesare pentru derularea fără sincope a programului de vaccinare anti-HPV: „Situația actuală determină blocarea accesului a mii de copii la vaccin”

Mai multe asociații atrag atenția că „nu există doze de vaccin HPV disponibile pentru copii”, în ciuda asigurărilor date de Ministerul Sănătății/ Scrisoare deschisă semnată de zece fundații

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă