Vaccinul AstraZeneca poate fi administrat și pentru persoanele peste 65 de ani (experți OMS) UPDATE

1 lună in urmă 1

Vaccinul anti-Covid-19 dezvoltat de AstraZeneca poate fi administrat și pentru persoanele de peste 65 de ani, a precizat miercuri comitetul de experți pentru vaccinuri al Organizației Mondiale a Sănătății, citat de AFP.

În aceste recomandări foarte așteptate, Grupul strategic consultativ al experților OMS în privința vaccinării (SAGE) recomandă de asemenea folosirea sa "chiar dacă variante (de coronavirus) sunt prezente într-o țară".

"Persoanele de peste 65 de ani ar trebui să primească vaccinul", a declarat președintele grupului de experți, Alejandro Cravioto, într-o conferință de presă.

Aceste recomandări intervin în condițiile în care vaccinul cu vector viral, dezvoltat de laboratorul britanic AstraZeneca și universitatea Oxford, s-a confruntat cu o serie de probleme în ultimele săptămâni, eficacitatea sa fiind pusă la îndoială pentru persoanele în vârstă de peste 65 de ani sau în țările unde sunt prezente variante ale coronavirusului.

Vaccinul AstraZeneca/Oxford, pe care Marea Britanie l-a administrat masiv populației începând cu decembrie, a fost aprobat de mai multe țări și de UE.

Dar unele guverne au preferat să recomande folosirea sa doar pentru persoanele sub 65 de ani sau chiar sub 55 (cum este și cazul României), în lipsa unor date suficiente privind eficacitatea sa pentru persoanele mai în vârstă.

Africa de Sud, pe baza unui studiu, a evocat duminică posibilitatea unei eficiențe "limitate" a acestui vaccin împotriva variantei sud-africane, considerată mai contagioasă și responsabilă pentru al doilea val al coronavirusului în această țară.

În recomandările sale, grupul de experți arată că "acest studiu a fost conceput pentru a evalua eficacitatea (vaccinului) împotriva tuturor formelor de gravitate ale bolii, dar mărimea redusă a eșantionului nu a permis evaluarea specifică a eficacității vaccinului împotriva formelor grave de Covid-19".

"Ținând cont de aceasta, OMS recomandă în prezent utilizarea vaccinului AZD1222 (...) chiar dacă variante sunt prezente într-o țară".

Cu o eficiență medie evaluată în prezent la 70%, vaccinul AstraZeneca/Oxford se situează sub performanțele atribuite Pfizer/BioNTech sau Moderna, cu o eficacitate de peste 90%.

Dar acest vaccin folosește o tehnologie mai tradițională, ceea ce-l face mai puțin costisitor, mai ușor de stocat și deci mai adaptat campaniilor de vaccinare în masă.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă