Vaccinul anti-Covid Moderna ar putea oferi o protecție de doi ani după administrare. Când vor ajunge primele doze în România

1 lună in urmă 24

Directorul Moderna a declarat că „scenariul de coșmar care a fost descris în mass-media în primăvară, cu un vaccin care funcționează doar o lună sau două, este în afara discuției”.

„Anticorpii generați de vaccin în organismul uman se pierd foarte greu. Credem că va exista un potențial de protecție pentru vreo doi ani după administrare”, a mai spus Bancel, potrivit Reuters.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a dat miercuri undă verde utilizării vaccinului anti-COVID-19 produs de compania americană Moderna. Ulterior, miercuri seară, vaccinul a fost autorizat și de Comisia Europeană pentru utilizarea lui în statele membre UE.

„Le oferim europenilor mai multe vaccinuri COVID-19. Cu vaccinul Moderna, al doilea autorizat acum în UE, vom avea încă 160 de milioane de doze. Și vom avea mai multe vaccinuri. Europa şi-a asigurat până la două miliarde de doze, de potențiale vaccinuri anti-COVID-19. Vom avea mai mult decât suficiente vaccinuri sigure și eficiente pentru protejarea tuturor europenilor„, a afirmat Ursula von der Leyen.

Acesta este cel de-al doilea vaccin autorizat de Comisia Europeană, în urma analizei temeinice a datelor de siguranță, eficacitate și calitate derivate din studiile clinice care au implicat în jur de 30.000 de voluntari. În luna decembrie, Comisia Europeană a autorizat vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de alianţa Pfizer-BioNTech.

La fel ca în cazul vaccinului dezvoltat de Pfizer-BioNTech, şi în cazul vaccinului produs de Moderna se recomandă administrarea în două doze, la interval de 28 de zile, pentru persoane cu vârsta de peste 18 ani.

Diferențele dintre vaccinul Moderna și cel al Pfizer/BioNTech

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a explicat care sunt diferențele dintre vaccinul COVID produs de Moderna și cel al Pfizer și BioNTech.

”Sunt mai degrabă diferențe din punct de vedere al condițiilor de stabilitate, de distribuție și al modului de fiolare a acestui tip de vaccin”, a explicat Valeriu Gheorghiță.

„O altă diferența importantă este aceea că sunt dispuse în flacoane multidoza de câte 10 doze. Deci, într-un flacon vorbim de 10 doze, nu 5 doze cât are vaccinul de la BioNTech Pfizer. Și un alt element important: este deja reconstituit. Deci este gata de utilizare, spre deosebire de vaccinul de la BioNTech Pfizer care necesită reconstituire cu ser fiziologic înainte de administrare”, a mai spus acesta.

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a declarat că al doilea vaccin împotriva COVID, cel produs de compania Moderna, ar putea ajunge în România până pe 15 ianuarie. Cu toate acestea, volumul va fi mult mai redus ca în cazul vaccinului BioNtech-Pfizer.

„4,3% din cantitate revine Romaniei, inseamna aproximativ 3,5 milioane de doze de la compania Moderna. Daca se va aproba inca un contract am putea primi dublu. Chiar din luna ianuarie ne asteptam sa ajunga in Romania, chiar pana la 15 ianuarie ar putea sa fie livrata prima transa de doze. Este o veste buna, dar volumul este incomparabil mai redus decat in cazul vaccinurilor BioNtech-Pfizer. Transele care urmeaza sa vina nu sunt foarte consistente”, a declarat Valeriu Gheorghiță la Antena 3.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă