Vaccinul anti Covid al Johnson & Johnson ar putea primi undă verde pe 11 ianuarie

1 lună in urmă 2

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a anunțat marți că se va întruni pe 11 martie pentru a decide dacă va da undă verde implementării vaccinului Johnson & Johnson în Uniunea Europeană, potrivit AFP.

„Se așteaptă ca Comitetul EMA pentru produse medicamentoase de uz uman să își dea recomandarea pentru vaccinul Covid-19 de la Janssen (filială europeană a J&J) pe 11 martie”, în cadrul unei ședințe speciale, a declarat agenția pe Twitter în Amsterdam.

Vaccinul de la Johnson&Johnson, primul vaccin din lume care va fi administrat printr-o singură doză, a fost aprobat oficial în regim de urgență de FDA în Statele Unite ale Americii.

Compania Johnson&Johnson va livra 20 de milioane de doze de ser până la sfârşitul lunii martie, scrie Mediafax.

”Sunt veşti foarte bune. Asta înseamnă că avem oportunitatea să imunizăm şi mai mulţi oameni cât mai repede posibil împotriva acestei pandemii cumplite”, a declarat, sâmbătă, Francis Collins, director al Institutului Naţional de Sănătate Publică din SUA.

Conform testelor clinice efectuate până acum, s-a dovedit că vaccinul a avut o eficienţă de 86% în SUA şi de 82% în Africa de Sud.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă