Vaccinarea în masă s-a blocat în prima zi: Românii trebuie să se descurce pe cont propriu

1 lună in urmă 40

De Ema Schweninger.
Publicat: 15.01.2021, 19:44.
Actualizat: 15.01.2021, 19:44

A început aşadar vaccinarea în masă, dar surpriză...milioane de români sunt lăsaţi să se descurce pe cont propriu. Mulţi se plâng că medicii de familie refuză să-i programeze pentru că au prea mulţi pacienţi. Ar trebui să se înscrie singuri pe platforma oficială sau să sune în call center. Numai că astăzi, în prima zi, ambele s-au blocat.

Până la ora 18.00 nimeni nu a reuşit să se programeze pe platformă Medicii de familie refuză să programeze

„Este ora 15 şi 20 de minute. Până acum, militarii de la Batalionul 2 infanterie Călugăreni au preluat zeci de apeluri, dar nu au reuşit să programeze pe nimeni pentru vaccinare pentru că nu funcţionează plaforma. Liniile au fost suspendate până când va fi remediată problema”.

La câteva ore de la demararea vaccinării în masă, STS a luat decizia să blocheze liniile telefonice. Astfel că cei care au încercat să ia legătura cu operatorii de la call center au primit ton de ocupat.

Nici pe platforma online, oamenii nu au avut mai mult noroc.

Până la ora 18.00 nimeni nu a reuşit să se programeze pe platformă

„După ora 15, am încercat să accesez platforma online pentru a o programa pe bunica mea la vaccinarea anti covid, însă în continuare pe site scrie că programările sunt disponibile doar pentru personalul din etapa întâi. Iar dacă vrei să faci o programare trebuie să fii o persoană juridică din domeniul sănătăţii şi social. Mai mult decât atât, scrie în continuare pe site că încă suntem în etapa întâi a vaccinării anti-Covid”.

Până la ora 18.00 nimeni nu a reuşit să se programeze pe platformă.

Aşadar, în prima zi a vaccinării platforma şi call center ul nu au fost de niciun ajutor pentru sute de mii de români. În localitatea Zvoriştea din Suceava peste 3.000 de locuitori au peste 65 de ani. Ar trebui dacă ar vrea să se vaccineze acum, în etapa a doua. Dar şi dacă ar vrea, unii nu pot.

Medicul de familie din comună face deocamdată doar liste de așteptare, fără a înscrie efectiv pe cineva.

„Cel mai dificila va fi programarea si deplasarea pacientilor din comuna Zvoristea la Siret sau la Suceava”, a declarat Clara Hapenciuc, medic de familie.

Medicii de familie refuză să programeze

În alte localităţi însă oamenii se plâng că medicii de familie nu vor să i programeze pentru că au prea mulţi pacienţi. Chiar dacă vor primi sume cuprinse între 30 şi 60 de lei pentru fiecare om vaccinat. Vicepreşedintele Asociaţiei medicilor de familie promite însă că o vor face pentru toţi cei care nu au 65 de ani dar suferă de boli cronice

„Ori îi înscriem noi, faptul că îi înscrie medicul certifică că au o boală cronică şi se încadrează în etapa a doua. Fie se înscriu singuri sau prin intermediul unui aparţinător, dar ataşeaza şi un document care să arate că au acea boală cronică”, a declarat Rodica Tănăsescu, vicepreşedintele Asociaţiei medicilor de familie.

Cât despre cei care au peste 65 ani medicii le recomandă să se programeze singuri sau cu ajutorul rudelor.

vaccinare anti-covid coronavirus
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă