Vaccinarea copiilor reprezintă cheia obţinerii imunităţii de turmă, susţin experţii

1 lună in urmă 3

Numeroase studii au demonstrat că numărul copiilor care dezvoltă forme grave de COVID-19 este foarte mic şi că există probabilitatea mult mai mare ca adulţii să necesite spitalizare. Vaccinarea copiilor va fi totuşi o parte importantă a soluţiei, susţin experţii, de a asigura imunitate de turmă. Mai multe companii încep testarea vaccinurilor pe copii.

Firma americană Moderna, al cărui vaccin ce foloseşte mARN a fost aprobat în SUA şi Europa, a declarat marţi că intenţionează să înceapă testarea cu 6.750 de copii cu vârste între şase luni şi 12 ani. În decembrie, Moderna a început testarea vaccinurilor sale împotriva COVID-19 la adolescenţi între 12 şi 17 ani. Testarea a implicat aproximativ 3.000 de participanţi. Universitatea Oxford şi AstraZeneca au anunţat în februarie că intenţionează să îşi testeze vaccinul împotriva COVID-19 pe copii cu vârste între şase şi 17 ani, pentru a determina dacă acesta produce reacţie imună. În prezent, Pfizer îşi testează vaccinul produs cu firma de biotehnologie BioNTech pe copii. Un purtător de cuvânt al companiei a declarat pentru Euronews că la teste participă 2.259 de copii între 12 şi 15 ani.

Dr. Anthony Fauci a estimat că informaţii legate de testarea vaccinurilor la copii între 12 şi 17 ani vor fi disponibile în toamna anului 2021 dar că cele referitoare la copiii mai mici vor veni abia în 2022. „Nu vom avea informaţii referitoare la copii de şcoală primară până în primul trimestru al anului 2022”, a afirmat dr. Fauci. Potrivit Centrului pentru Controlul şi prevenirea Bolilor din SUA, din 190.000 de decese cauzate de COVID-19 analizate în SUA, 121 persoane aveau mai puţin de 12 ani. Dintre acestea 75% sufereau de afecţiuni preexistente.

„Numărul copiilor spitalizaţi este foarte mic, în comparaţie cu al adulţilor, iar din acest număr, proporţia de copii care dezvoltă forme grave ale bolii este de asemenea foarte mică”, a declarat dr Thomas Christie Williams, pediatru şi lector la Universitatea Edinburgh. Christie Williams a adăugat că s-a crezut la început că virusul nu este transmis de copii dar că opinia experţilor s-a modificat în această privinţă. „Cel mai probabil transmit virusul, probabil şi-l pot transmite de la unul la altul. Cred că putem spune că cei mici nu transmit mai mult decât adulţii şi probabil măsura în care transmit depinde puţin de vârstă”, a declarat el pentru Euronews.

În ciuda faptului că testarea la copii abia a început, experţii susţin că vaccinarea acestora ar putea reprezenta un pas important în obţinerea unei imunităţi mai puternice a populaţiei în faţa coronavirusului. „Cu şase luni în urmă, nici nu ne-am fi gândit să vaccinăm copiii. Dar ei pot transmite boala şi nu vom elimina boala dacă nu imunizăm copiii. O mare proporţie din populaţia majorităţii ţărilor este alcătuită din copii”, a declarat Christie Williams. „Cred că o campanie de imunizare ar trebui să convingă oamenii că îşi protejează copiii împotriva unui pericol foarte foarte mare reprezentat de o boală gravă şi ajută de asemenea la protecţia populaţiei”, a afirmat Christie Williams.

Sursa: Euronews / Traducere: Alexandra Ioniță (Rador)

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă