Vacanțele școlare din 2021. Elevii vor avea două vacanțe de primăvară

1 lună in urmă 12

Elevii vor începe, cel mai probabil, școala în format clasic odată cu semestrul al doilea, pe data de 8 februarie 2021, iar prima vacanță programată, potrivit structurii anului școlar, va fi luată în data de 2 aprilie, înainte de Paștele catolic.

Structura anului școlar în semestrul al doilea:

Vacanţa intersemestrială - sâmbătă, 30 ianuarie 2021 – duminică, 7 februarie 2021.

Semestrul al II-lea are 17 de săptămâni de cursuri dispuse în perioada 8 februarie 2021 - 18 iunie 2021, astfel:

Cursuri – luni, 8 februarie 2021 – joi, 1 aprilie 2021

Vacanţă - vineri, 2 aprilie 2021 – duminică, 11 aprilie 2021

Cursuri – luni, 12 aprilie 2021 – joi, 29 aprilie 2021

Vacanţă – vineri, 30 aprilie 2021 – duminică, 9 mai 2021

Cursuri - luni, 10 mai 2021 - vineri, 18 iunie 2021

* Pentru clasa a VIII-a - cursurile se termină pe 11 iunie

** Pentru clasa a XII-a cursurile se termină pe 4 iunie

„Având în vedere perioada în care vor avea loc Sărbătorile Pascale, am propus fracționarea vacanței de primăvară pentru a permite familiilor reunite, inclusiv membrilor din diaspora, să celebreze împreună”, declara la începutul anului trecut Monica Cristina Anisie, fostul ministru al Educației și Cercetării.

Paștele catolic are loc pe 4 aprilie 2021, în timp ce Paștele ortodox - pe 2 mai 2021.

Ministerul Educției își dorește "deschiderea cât mai grabnică a școlilor, în funcție de situația epidemiologică, dacă se poate chiar pe data de 8 februarie", odată cu începerea semestrului al doilea, a declarat luni pentru HotNews.ro ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, precizând că în prima etapă ar putea reveni fizic la școală elevii de grădinițe, elevii din învățământul primar și cei care au examene naționale.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă