Vacanta scolara decalata pe zone geografice. Proiect depus in Parlament: "O simpla succesiune poate avea un impact major"

3 săptămâni in urmă 22

Un deputat USR-PLUS a depus in Parlamentul Romaniei un proiect de lege care vizeaza decalarea vacantelor scolare pe zone geografice.

Pentru stimularea turismului in Romania pe tot timpul anului, deputatul USR-PLUS Alin Apostol a depus o initiativa legislativa la Camera Deputatilor pentru decalarea vacantelor scolare pe zone geografice, respectiv pe ani de studiu, potrivit unui comunicat la Aliantei.

Proiectul care are la baza bune practici ale statelor europene va contribui si la confortul celor care merg in vacanta prin decongestionarea traficului din zonele cu grad ridicat de vizitare.

"Sustin adoptarea unui 'nou model de vacanta' pentru elevii Romaniei. Un model, ce s-a dovedit de succes in multe tari europene, poate fi si o solutie cu impact pozitiv asupra economiei nationale. Si in Romania, putem implementa impartirea teritoriului pe zone geografice. Fiecare macroregiune intra in vacanta intersemestriala cu durata de 1 saptamana pe rand si fara suprapunere. O simpla succesiune poate avea un impact major: stimuleaza cresterea turismului intern, aduce un impact pozitiv asupra domeniului hotelier si a celorlalte segmente HoReCa, elimina blocajele din traficul rutier, dar si aglomeratia din statiuni. Putem dubla aceasta stimulare a economiei cu sustinerea educatiei printr-o succesiune a datei de debut al anului scolar in septembrie", a afirmat deputatul USR-PLUS Alin Apostol, potrivit comunicatului de presa al Aliantei.

Propunerea legislativa modifica Legea Educatiei Nationale nr. 1/2011 prin adaugarea urmatoarelor prevederi la art. 94:

"a) Acordarea vacantei intersemestriale, in baza ordinului Ministrului Educatiei si Cercetarii, pe o perioada de minimum o saptamana, in fiecare macroregiune, in mod succesiv si fara suprapunere. Cele patru macroregiuni sunt definite in conformitate cu regulamentul (CE) nr. 1059/2003 privind instituirea unui nomenclator comun al unitatilor teritoriale de statistica (NUTS).

b) Inceperea anului scolar pentru clasele 0 pana la clasa a IV-a inclusiv, a VIII-a si a XII-a in prima zi de luni a lunii septembrie, iar pentru clasele a V-a pana la a VII-a inclusiv si a IX-a pana la a XI-a inclusiv in a treia zi de luni a lunii septembrie."

In ceea ce priveste impactul bugetar al masurii propuse, initiatorul proiectului estimeaza ca, in termen de doi ani de la intrarea in vigoare a acesteia, se pot dubla veniturile operatorilor din sectorul turism, in principal ale celor din industria hoteliera si a serviciilor alimentare. De asemenea, se vor majora incasarile agentiilor de turism si turoperatorilor, precum si ale firmelor care activeaza in domeniul organizarii de targuri si evenimente.

Totodata, posibilitatea desfasurarii taberelor de schi va antrena stimularea antreprenoriatului in zonele turistice montane, care mai departe vor contribui la energizarea fortei de munca locala in hoteluri si restaurante prin crearea de noi locuri de munca si contributii la bugetul de stat.

Modele de calendare de vacante in Europa, ce tin cont de descentralizare si regionalizare:

- Cehia - vacanta de primavara/Paste pentru invatamantul primar este de o saptamana intre 1 februarie si 14 martie 2021, in functie de regiune, iar pentru invatamantul secundar general este de o saptamana intre 1 februarie si 14 martie 2021, in functie de regiune.

- Franta - Vacanta de iarna/carnaval se extinde la doua saptamani intre 8-21 februarie 2021 (zona A), 22 februarie - 7 martie 2021 (zona B) si 15-28 februarie 2021 (zona C), iar vacanta de primavara/Paste se extinde la doua saptamani dupa cum urmeaza: 12-25 aprilie 2021 (zona A), 26 aprilie - 9 mai 2021 (zona B), 19 aprilie - 2 mai 2021 (zona C).

- Germania - in conformitate cu Acordul de la Hamburg dintre landuri privind armonizarea in sistemul scolar, anul scolar incepe la 1 august si se incheie la 31 iulie. Inceputul si sfarsitul efectiv depind de datele sarbatorilor de vara care variaza de la un an la altul. De asemenea, in Germania, desi exista o data oficiala de incepere la 1 august, in realitate, scolile din diferite landuri incep intre 3 august si 14 septembrie, astfel oferindu-se o independenta decizionale land-urilor.

- Italia - scolile pot adapta calendarul scolar, stabilit de regiuni, la cerintele PTOF (documentul de baza al identitatii culturale si de planificare a fiecarei scoli; defineste la fiecare trei ani programul curricular, extra-curricular, educational si proiecte organizationale ale fiecarei scoli). Anul scolar incepe intre saptamanile 1 si 3 din septembrie si se termina intre saptamanile 1 si 3 din iunie.

- Polonia - sarbatorile de iarna pentru scolile primare si secundare sunt de 2 saptamani, dupa cum se specifica pentru regiunile deja stabilite.

- Suedia - conform Ordonantei scolare si Ordonantei scolii gimnaziale superioare, un an scolar consta in cel putin 178 zile scolare si cel putin 12 sarbatori, datele exacte variaza la nivel regional si municipal.

- Elvetia - conform structurii federale a Elvetiei, data de incepere/sfarsitul anului scolar al elevilor si vacantele scolare variaza intre cantoane, in unele cantoane, chiar si intre municipalitati. De Craciun / An Nou pot fi esalonate doua saptamani intre 19 decembrie 2020 si 10 ianuarie 2021.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă