Va expulza România diplomați ruși? Bogdan Aurescu: Aceste chestiuni se anunță când se petrec

3 săptămâni in urmă 18

Ministrul român al afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a declarat miercuri seară la Digi24 că România va anunța eventuale expulzări ale diplomaților ruși atunci când va fi cazul: „Nu putem să ne pronunțăm în vreun fel în avans”. 

„În cazul în care vom lua o astfel de măsură, ea va fi anunțată, dar nu putem să ne pronunțăm în vreun fel în avans asupra unor astfel de chestiuni care sunt de o deosebită seriozitate”, a răspuns ministrul de externe, întrebat despre decizia Cehiei de a expulza 18 diplomați ruși și de cerința ca țările partenere din UE și NATO să recurgă la acest gest.

„Aceste chestiuni se anunță atunci când se petrec”, a completat Aurescu, întrebat dacă au fost sesizate fapte de spionaj pe teritoriul României.

„Noi ne-am manifestat, fără îndoială, solidaritatea cu Cehia, am exprimat această poziție inclusiv în reuniunea Consiliului Afaceri Externe din această săptămână. Există în practica diplomatică, în general, un anumit tip de reciprocitate. De exemplu, când declari persona non grata un diplomat te aștepți să existe o reciprocitate de partea cealaltă. Atunci când o anumită proporționalitate este depășită există uneori și reacții în lanț. Vom vedea ce se întâmplă și mai departe”, a completat ministrul român de externe.

Războiul expulzărilor între țările europene și Rusia

Cehia a cerut partenerilor săi din Uniunea Europeană şi din NATO să expulzeze diplomaţi ruşi, pentru a susţine astfel Praga în confruntarea sa cu Moscova, a declarat ministrul ceh de externe Jan Hamacek, zilele trecute.

Ministrul ceh a anunţat că îl va convoca pe ambasadorul Rusiei la Praga pentru a-l informa despre o reacţie suplimentară a Cehiei după expulzarea a 18 diplomaţi ruşi acuzaţi de spionaj, decizie luată sâmbătă şi la care Moscova a răspuns cu expulzarea a 20 de diplomaţi cehi.

Premierul ceh Andrej Babis a anunţat sâmbătă că Republica Cehă expulzează 18 membri ai ambasadei Rusiei la Praga ca urmare a bănuielii că serviciile secrete ruse au fost implicate în explozia de la un depozit de muniţii din 2014.

Pe 16 octombrie 2014, mai multe deflagraţii au avut loc într-un depozit de muniţii din Vrbetice, la circa 250 kilometri sud-est de Praga. Exploziile au cauzat moartea a doi angajaţi ai unei companii private care închiriase depozitul de la o firmă de stat.

De asemenea, Kremlinul a anunţat marţi expulzarea a doi diplomaţi bulgari, ca reacţie la o decizie similară a Guvernului de la Sofia. Bulgaria a expulzat luna trecută doi diplomaţi ruşi după descoperirea şi destructurarea unei reţele de spionaj a Rusiei. Procurorii bulgari au inculpat şase persoane, printre care foşti şi actuali ofiţeri din serviciul de informaţii militare, pentru spionaj în favoarea Rusiei.

În ultimele săptămâni, Polonia, Austria, Olanda, Norvegia, Suedia, dar și SUA au expulzat si ele diplomați ruși din cauza presupusului spionaj.

Citește și Avertismentul lui Putin: „Sper că nimănui nu-i va veni ideea de a trece linia roşie cu Rusia. Noi vom stabili singuri pe unde trece”

Editor : G.C.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă