USR PLUS vrea pedepsirea celor care injura in parlament. Ce risca deputatul AUR Dan Tanasa

2 luni in urmă 5

Mai multi deputati USR-PLUS au sesizat conducerea Camerei Deputatilor, dupa incidentele petrecute in data de 24 martie, atunci cand mai multi parlamentari au fost insultati de Dan Tanasa, deputat AUR.

"Apreciem ca a avut loc o incalcare sanctionabila a eticii si deontologiei parlamentare, reglementata in dispozitiile legale anterior mentionate, si apreciem ca este imperios necesara sanctionarea deputatului Dan Tanasa. Consider ca lipsa unei sanctiuni va avea un efect incurajator pentru reiterarea unui astfel de comportament grobian, motiv pentru care va inaintez spre solutionare prezenta sesizare", arata textul cererii.

Primarul Mihai Chirica someaza USR-PLUS . "Le transmit ca dupa 15 aprilie nu va mai exista nicio negociere"

Conducerea Camerei a decis trimiterea solicitarii la comisia juridica, de disciplina si imunitati care va decide masurile care se impun.

"Supun atentiei dumneavoastra faptul ca in data de 24.03.2021, dupa sedinta de plen a Camerei Deputatilor, in momentul in care ministrul Justitiei, Stelian Ion, alaturi de vicepremierul Dan Barna, facea declaratii cu privire la etapa legislativa in care de afla proiectul de lege privind desfiintarea SIIJ, mai multi parlamentari AUR l-au admonestat, vociferand impotriva proiectului de lege si adresand ministrului Justitiei mai multe reprosuri. In acest context, in momentul in care mai multi deputati USR-PLUS au incercat sa il calmeze, deputatul Dan Tanasa s-a angajat intr-o disputa verbala cu deputatul USR-PLUS Ionut Mosteanu. Desi domnul Mosteanu s-a adresat acestuia intr-o maniera politicoasa si civilizata, folosind pe tot parcursul discutiei pronumele de politete >, domnul Tanasa i-a adresat o serie de expresii cu caracter ofensator. (...) Tinand cont de toate temeiurile de fapt si de drept invocate, apreciem ca a avut loc o incalcare sanctionabila a eticii si deontologiei parlamentare, reglementata in dispozitiile legale anterior mentionate, si apreciem ca este imperios necesara sanctionarea deputatului Dan Tanasa. Consider ca lipsa unei sanctiuni va avea un efect incurajator pentru reiterarea unui astfel de comportament grobian, motiv pentru care va inaintez spre solutionare prezenta sesizare", arata solicitarea formulata de Ionut Mosteanu si Silviu Dehelean.

Deputatul AUR Dan Tanasa a avut o disputa pe holurile Parlamentului, dupa plenul de miercurea trecuta al Camerei unde a fost adoptat proiectul de lege privind desfiintarea SIIJ. Acesta i-a spus deputatului USR-PLUS Silviu Dehelean ca este un "paduche", iar liderului deputatilor USR-PLUS i-a transmis ca este un "zero barat".

Citeste si:

Emotionant. Eroul Romaniei in meciul cu Germania, Florin Nita, a plans la finalul meciului. "Cel mai mult m-a sustinut sotia, atat"Ce au zis germanii de portarul erou al Romaniei, Florin Nita"Nu cred ca diferenta pe care o arata Transfermarkt s-a aratat pe teren." Prima reactie a selectionerului Mirel Radoi dupa meciul nationalei cu GermaniaANALIZA In goana dupa hidrogen, "oxigenul" viitorului, Romania isi tine respiratiaCadou nesperat pentru un catel fara stapan.dupa ce a sterpelit de 5 ori un unicorn de plus
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă