USR PLUS vrea o analiză în Coaliție: Trebuie să vedem în ce măsură premierul și miniștrii și-au făcut treaba

2 luni in urmă 37

Liderii USR PLUS sunt nemulțumiți de felul în care formațiunea politică este tratată în coaliție, purtătorul de cuvânt al acesteia, Ionuț Moșteanu, spunând că “în momentul ăsta pare că nu e foarte mult respect de la unii dintre parteneri”. Acesta se declară nemulțumit de felul în care este făcută rectificarea bugetară și că miniștrii USR PLUS “nu sunt tratați corect”. Totodată, Moșteanu a spus că partidul său este deranjat de felul în care a fost făcut noul plan de investiții tip “PNDL”, în valoare de 50 de miliarde de lei.

“Uitându-ne la modul în care este pusă în spațiul public toată discuția legată de rectificarea bugetară și cum pare că nu sunt tratați corect miniștrii USR PLUS, uitându-ne la cum se întâmplă lucrurile și acest PNDL cu care suntem luați prin surprindere, avem nemulțumiri.

Citește și: Cioloș: Nu simt apetit pentru reforme la colegii de la PNL și UDMR. Nu putem să ajungem la sfârșitul anului fără să vedem reforme cheie

Vreau să se clarifice lucrurile. Aștept să se încheie congresul PNL, să ne așezăm la masă, să redesenăm toate condițiile și criteriile și să revenim la programul de guvernare, să stabilim cum lucrăm și cum ne respectăm unii pe alții în această coaliție, că în momentul ăsta pare că nu e foarte mult respect de la unii dintre parteneri. Am fost parteneri loiali, am muncit, facem ce am zis că facem și vom face în continuare.

Vrem să guvernăm în această coaliție în următorii 3 ani. Pentru asta trebuie loialitate", a transmis Ionuț Moșteanu, la Digi24.

Întrebat dacă se pune problema retragerii încrederii pentru premierul Florin Cîțu, liderul deputaților USR PLUS a precizat:

"Trebuie să avem o discuție, o analiză. Ne apropiem ușor de un an de guvernare și să vedem în ce măsură și premierul și miniștrii și-au făcut treaba pentru care au fost puși acolo. Niciunul dintre ei n-a primit un mandat în alb”.

Totodată, acesta consideră că planul de investiții locale numit “Anghel Saligny”, în valoare de 50 de miliarde de lei, a fost “grăbit nenecesar”.

„Din punctul de vedere al procesului de lucru în coaliție, noi considerăm că lucrurile au fost grăbite nenecesar. Am fost puși cumva în fața faptului împlinit în ședința de Guvern. Noi văzusem până atunci ordonanța la ședința de coaliție. S-a discutat foarte puțin, trecător. Discuția principală în coaliție a fost cea legată de rectificare.

Nu putem să spunem pur și simplu că «hai că avem 50 de miliarde de lei de cheltuit, ce facem cu ei». Nu avem banii ăștia. Pentru fiecare leu pe care îl are statul român, poate fi cheltuit fie pe o rețea de apă într-un sat, fie pe o școală, fie pe o autostradă sau un spital. Nu stăm pe o grămadă de bani, mai ales că în următorii ani va trebui să reducem deficitul, așa cum ne-am angajat să ajungem din nou la 3% în următorii 3 ani. Suntem într-un an cu un deficit de 70 și ceva la sută, o inflație de 5%. Lucrurile nu arată minunat.

Nu vrem să repetăm greșelile trecutului. Vrem să discutăm atent, așezat. Nu vedem nicio grabă pentru acest proiect, alta decât congresul din PNL.

Banii prin PNDL au ajuns până acum în buzunarele baronilor, ale firmelor de casă. Spun asta cu toată responsabilitatea. Prea puțin s-a îmbunătăți viața românilor din comunitățile sărace prin banii cheltuiți în anii anteriori în PNDL 1 și 2.

Săptămâna viitoare o să rediscutăm în coaliție.

Dacă ajungem la o variantă corectă în care vedem cum banii aceștia pot ajuta comunitățile în următorii ani, atunci poate vom fi de acord.

Avem soluțiile dar nu au fost solicitate, discutate”, a mai spus Ionuț Moșteanu.

În ceea ce privește recentul scandal public prin care informații despre o condamnare din 2001 a premierului Florin Cîțu în SUA au devenit publice, Moșteanu a mai spus că “e o problemă de moralitate și de încredere pe care premierul Cîțu trebuie să o rezolve împreună  cu colegii săi din PNL, cu președintele Klaus Iohannis”.

Premierul Florin Cîțu a declarat, marți, că vor exista cu siguranță modificări față de forma inițială a rectificării bugetare şi şi-a exprimat speranţa că aceasta va fi aprobată cât mai curând. Prim-ministrul a recunoscut că există nemulțumiri din toate părțile, însă a subliniat că niciunul dintre ministere nu are o execuție bugetară de 100%.

Editor : Alexandru Costea

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă