USR PLUS a depus o sesizare împotriva deputatului Dan Tănasă (AUR) pentru „limbaj inacceptabil” și „atitudine dezonorantă”

2 luni in urmă 16

USR PLUS a depus, luni, o sesizare la Comisia Juridică și la Biroul Permanent împotriva deputatului AUR Dan Tănasă, în care susține că acesta „a dovedit un limbaj inacceptabil și o atitudine dezonorantă pentru calitatea deținută” și solicită, totodată, Alianței pentru Unirea Românilor să îl schimbe din funcția de președinte al Comisiei pentru Egalitate de Șanse.

„USR PLUS consideră că lipsa unei sancțiuni în cazul acestuia ar avea un efect încurajator pentru reiterarea unui comportament grobian de genul celui constatat săptămâna trecută”, precizează un comunicat de presă al USR PLUS.

USR PLUS cere oficial AUR să îl schimbe pe Dan Tănasă din funcția de președinte al Comisiei pentru Egalitate de Șanse, „funcție în care extremiștii nu își au locul”.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a luat act de o sesizare depusă de deputaţii Alianţei USR PLUS Ionuţ Moşteanu şi Silviu Dehelean împotriva deputatului AUR Dan Tănasă cu privire la „comportamentul grobian şi limbajul vulgar” de care acesta din urmă a dat dovadă după şedinţa de plen din 24 martie, relatează Agerpres.

În documentul depus în atenţia Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi Comisiei juridice, cei doi deputaţi USR PLUS solicită „efectuarea demersurilor regulamentare necesare pentru constatarea şi sancţionarea abaterilor disciplinare săvârşite de deputatul Dan Tănasă”.

„În fapt, supun atenţiei dumneavoastră faptul că la data de 24.03.2021, după şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, în momentul în care ministrul Justiţiei, domnul Stelian Ion, alături de viceprim-ministrul Dan Barna, făceau declaraţii cu privire la etapa legislativă în care se află Proiectul de Lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, mai mulţi parlamentari AUR l-au admonestat, vociferând împotriva proiectului de lege şi adresând ministrului justiţiei mai multe reproşuri. În acest context, în momentul în care mai mulţi deputaţi USR şi PLUS au încercat să îl calmeze, deputatul Dan Tănasă s-a angajat într-o dispută verbală cu deputatul USR PLUS Ionuţ Moşteanu. Deşi domnul Moşteanu s-a adresat acestuia într-o manieră politicoasă şi civilizată, folosind pe tot parcusul discuţiei pronumele de politeţe „dumneavoastră”, domnul Tănasă i-a adresat o serie de expresii cu caracter ofensator”, arată documentul.

Deputatul Dan Tănasă (AUR) i-a aruncat, miercurea trecută, cuvinte jignitoare, colegului său de Parlament, Silviu Dehelean, după ce în plen a fost dezbătut proiectul privind desfiinţarea Secţiei Speciale..

„Nu ţi-e, mă ruşine, să vii aşa la mine? Că ce? Păduche! Vii tu înspre mine să mă ameninţi că ce?! Dispari de aici! Dispari de aici! N-auzi?! Îţi ordon să dispari din faţa mea! Marş de aici!”, a fost una din replicile deputatului AUR Dan Tănasă care a declanşat scandalul, potrivit România TV.

Sursa Foto: Captură Youtube

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă